Banca Centrală a Japoniei începe experimentele legate de emiterea unei monede digitale

Banca Centrală a Japoniei (BoJ) a început luni experimentele pentru a studia fezabilitatea emiterii propriei sale monede digitale, alăturându-se eforturilor altor bănci centrale care vor să beneficieze de inovarea în domeniu realizată de sectorul privat, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 05 apr. 2021, 14:54
Banca Centrală a Japoniei începe experimentele legate de emiterea unei monede digitale

Prima fază a experimentelor, care va fi efectuată până în martie 2022, se va concentra pe testarea fezabilităţii tehnice a emiterii, distribuirii şi răscumpărării unei monede digitale bancare centrale (CBDC). Apoi se va trece la faza a doua, prin care vor fi analizate mai multe funcţii detaliate, cum ar fi stabilirea unei limite privind nivelul CBDC care poate fi deţinută de fiecare entitate, se arată în comunicatul BoJ.

Dacă va fi necesar, Banca Centrală va lansa un program pilot care implică furnizori de servicii de plată şi utilizatorii finali. „Deşi în prezent nu va fi modificată strategia BoJ şi nu va fi emisă o monedă digitală bancară centrală, credem că iniţierea de experimente în acest stadiu este un pas necesar”, a afirmat Shinichi Uchida, directorul general al Băncii Japoniei, Agerpres.

Şi preşedintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, a declarat luna trecută că publicul american trebuie să înţeleagă riscurile din spatele bitcoin şi a altor criptomonede, chiar dacă însăşi Banca Centrală studiază potenţialele costuri şi beneficii ale unui dolar digital.

Powell a explicat că Fed preferă să numească criptomonedele „criptoactive” deoarece volatilitatea lor subminează capacitatea lor de stocare a valorii, o funcţie de bază a unei monede.

„Ele sunt extrem de volatile, vezi bitcoin, şi prin urmare nu sunt într-adevăr de folos pentru stocarea valorii. Ele sunt mai mult un activ pentru speculaţii. Prin urmare, nu sunt folosite în mod special ca metodă de plată. În principal, sunt mai degrabă un substitut pentru aur decât pentru dolar”, a afirmat Powell la un summit virtual găzduit de Banca Reglementelor Internaţionale (BIS).

Acesta a anunţat că Fed analizează potenţialul unei monede digitale bancare centrale (CBDC) deşi încă nu s-a luat o decizie privind implementarea CBDC. „La acest moment nu încercăm să luăm o decizie. Experimentăm tehnologia”, a afirmat preşedintele Rezervei Federale a SUA.

Acesta a adăugat că, ţinând cont de rolul dolarului ca monedă de rezervă, Fed „are obligaţia de a fi la curent cu ultimele evoluţii pentru a înţelege costurile şi beneficiile unei monede digitale bancare centrale”.

În acelaşi timp, a explicat Powell, nu este necesar ca Fed să se grăbească „să fie prima pe piaţă”. „Multe ale bănci centrale explorează CBDC, inclusiv China, iar unii observatori sunt îngrijoraţi că ţara este înaintea SUA”.

„Adevărata întrebare pentru noi: publicul vrea sau are nevoie de o monedă digitală bancară centrală pentru a completa ceva ce este deja un sistem de plăţi inovativ, extrem de eficient şi fiabil”, a întrebat Powell.

Oficialul a avertizat că există riscuri şi beneficii ale monedelor digitale şi totul trebuie analizat cu mare atenţie.

Monedele digitale bancare centrale (CBDC) vor permite celor care le deţin să facă plăţi prin internet, posibil chiar offline, concurând cu actualele metode de plată electronice, cum ar fi portofelele digitale, băncile online sau criptomonedele.

Te-ar mai putea interesa și
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP. Preţul......
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, ...
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
România se află pe ultimul loc între statele din Europa Centrală și de Est, dar pe locul 13 la nivel mondial al celor ...