Bani pentru autostrada Sibiu-Pitești: Guvernul aprobă un împrumut de 500 de mil. euro

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege pentru contractarea unui împrumut de 500 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), în vederea realizării Autostrăzii Sibiu - Piteşti, proiect major de infrastructură, estimat să fie finalizat în anul 2028.
AGERPRES - J, 12 mart. 2026, 14:25
Bani pentru autostrada Sibiu-Pitești: Guvernul aprobă un împrumut de 500 de mil. euro

Potrivit unui comunicat al Executivului, Autostrada Sibiu – Piteşti face parte din Reţeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T) şi are un rol esenţial în îmbunătăţirea mobilităţii pe coridoarele de transport europene şi naţionale. Autostrada va fi prima care traversează Munţii Carpaţi şi va facilita accesul către Marea Neagră, generând oportunităţi importante de dezvoltare economică pentru comunităţile din nordul şi sudul ţării.

În proiectul de lege se arată că împrumutul va fi disponibil pentru 36 de luni de la semnarea contractului de finanţare şi va putea fi tras în maximum 10 tranşe, fiecare de cel puţin 50 milioane euro. Finanțarea poate acoperi până la 50% din costul total al proiectului, cu excluderea cheltuielilor privind TVA și exproprierile.

„Contractarea împrumutului se înscrie în Strategia Guvernului de administrare a datoriei publice 2025-2027, care prevede utilizarea, în completarea resurselor interne, a finanțărilor externe oferite de instituții financiare internaționale, în condiții avantajoase. Condițiile financiare ale fiecărei tranșe – inclusiv maturitatea, tipul de dobândă, modalitatea de rambursare și calendarul plăților – vor fi stabilite la momentul tragerii, în conformitate cu standardele BEI. Maturitatea poate ajunge până la 27 de ani pentru tranșele rambursate în rate sau până la 16 ani pentru cele rambursate integral la scadență”, se mai arată în comunicat.

Serviciul datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea principalului, plata dobânzilor şi a comisioanelor, va fi asigurat de Guvern, prin Ministerul Finanţelor

Implementarea proiectului este realizată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin CNAIR, în calitate de agenţie de implementare. Ministerul Finanţelor şi Ministerul Transporturilor, împreună cu CNAIR, vor încheia un acord subsidiar pentru stabilirea responsabilităţilor privind implementarea proiectului şi utilizarea fondurilor.

Ca informaţii suplimentare, Guvernul precizează că proiectul Autostrăzii Sibiu – Piteşti, lansat în 2020, beneficiază de finanţare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi Programul Transport 2021-2027.

Valoarea totală a alocărilor din fonduri externe nerambursabile este de aproximativ 9,27 miliarde lei (1,83 miliarde euro), diferenţa fiind acoperită de la bugetul de stat.

Autostrada are o lungime totală de 122,11 km şi este structurată în cinci secţiuni: Sibiu – Boiţa (14,15 km), Boiţa – Cornetu (30,35 km), Cornetu – Tigveni (37,40 km), Tigveni – Curtea de Argeş (9,86 km) şi Curtea de Argeş – Piteşti (30,35 km).

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...