Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare împotriva lui Obama pledează nevinovat – VIDEO

Oscar Ramiro Ortega-Hernandez, acuzat de tentativă de asasinare a preşedintelui american Barack Obama, a pledat nevinovat marţi în faţa unui tribunal federal din Washington.
Economica.net - mie, 25 ian. 2012, 12:00

Suspectul, care a deschis focul asupra Casei Albe fără a răni vreo persoană, a fost inculpat formal pentru 17 capete de acuzare, inclusiv „tentativă de asasinare a preşedintelui Statelor Unite”, „atingere adusă proprietăţii Statelor Unite”, respectiv reşedinţei oficiale a preşedintelui american. El riscă pedeapsa cu închisoarea pe viaţă.

Avocatul său David Bos a pledat „nevinovat pentru fiecare dintre capetele de acuzare” marţi, în faţa judecătoarei federale Deborah Robinson, în prezenţa acuzatului, care nu era încătuşat şi purta un costum bleumarin de deţinut.

O expertiză psihiatrică şi psihologică a conchis că Oscar Ramiro Ortega-Hernandez, în vârstă de 21 de ani, este responsabil din punct de vedere penal pentru acţiunile sale.

Arestat la 16 noiembrie 2011 în apropiere de Indiana, în Pennsylvania, la 300 de kilometri de capitală, acuzatul, domiciliat în Idaho, „a încercat în jurul datei de 11 noiembrie să-l ucidă pe preşedintele Statelor Unite, Barack Obama”, potrivit actului de acuzare.

Conform acestui document, el este acuzat că, „în mod voluntar şi cu ajutorul unei arme de foc, a adus atingere proprietăţii Statelor Unite, respectiv Casa Albă, cauzând pagube de peste 10.000 de dolari”, atunci când a tras mai multe focuri de armă în direcţia reşedinţei oficiale.

Un glonţ a fost găsit câteva zile mai târziu încastrat într-un geam blindat de la al doilea etaj al clădirii, unde locuieşte familia prezidenţială. Dar preşedintele Barack Obama, soţia şi cele două fiice ale lor nu se aflau în reşedinţă la momentul tirurilor şi nimeni nu a fost rănit.

Potrivit unor martori care îl cunosc pe acuzat, acesta se prezenta drept „Isus al timpurilor moderne”, îl considera pe Barack Obama „diavolul” sau „Anticristul” şi era convins că „Guvernul federal conspira împotriva lui”.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context politic și pe situația fiscal-bugetară
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegaţie a agenţiei internaţionale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la Bucureşti în contextul procesului de......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând din ianurie 2027
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând ...
Fondul Monetar Internaţional a anunţat joi că Isabel Schnabel, reprezentanta Germaniei în Comitetul Executiv al Băncii ...
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Țările Uniunii Europene au convenit miercuri să păstreze mai multe certificate CO2 excedentare în sistemul de comercializare ...