Băsescu: Am aprobat cererea de începere a urmăririi penale a cinci foşti miniştri în dosarul Microsoft

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că a aprobat cererea de începere a urmăririi penale, în dosarul Microsoft, în cazul a cinci foşti miniştri, respectiv Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Daniel Funeriu. Băsescu a vorbit şi despre recuperearea sumelor.
Economica.net - vin, 03 oct. 2014, 13:53
Băsescu: Am aprobat cererea de începere a urmăririi penale a cinci foşti miniştri în dosarul Microsoft

„Am aprobat solicitarea Procurorului General legată de începerea urmăririi penale pentru Ţicău Adriana, Sandu Gabriel, Athanasiu Alexandru, Tănăsescu Nicolae Mihai şi Funeriu Daniel”, a afirmat Băsescu într-o declaraţie de presă susţinută la Cotroceni în după-amiaza zilei de vineri.

Preşedintele a precizat că nu a fost vorba despre o formalitate, ci a studiat „bună parte din cele 13 bibliorafturi” care i-au fost trimise şi este de părere că „acest caz trebuie anchetat cât mai rapid până la capăt”.

În ceea ce priveşte recuperearea prejudiciilor constatate în dosar, Băsescu a afirmat că „parte din conturi au fost blocate, în străinătate”.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...