Băsescu, informat de şeful Raiffeisen despre noile reglementări ale Băncii centrale a Austriei

Preşedintele Raiffeisen Bank România, Steven Cornelis van Groningen, l-a informat joi pe preşedintele Traian Băsescu despre noile reglementări ale Băncii Naţionale a Austriei cu privire la cerinţele de capital şi lichiditate, apreciind că impactul acestor reglementări va fi nesemnificativ pentru ţara noastră.
Economica.net - J, 26 ian. 2012, 11:02

„Preşedintele României a fost informat cu privire la noile reglementări ale Băncii Naţionale a Austriei cu privire la cerinţele de capital şi lichiditate, domnul van Groningen apreciind că impactul acestor reglementări va fi nesemnificativ pentru România. În cadrul întâlnirii, a mai fost abordată şi nevoia de a îmbunătăţi competitivitatea României, atât la nivel de sistem bancar, cât şi la nivelul mediului economic, în general. Şeful statului şi preşedintele Raiffeisen Bank S.A. au fost de acord asupra necesităţii continuării dialogului dintre autorităţi şi mediul de afaceri. În acest sens, domnul van Groningen, care este şi preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini, a arătat că acest organism va continua să propună măsuri concrete pentru creşterea competitivităţii mediului economic românesc”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, cu ocazia întrevederii pe care preşedintele Băsescu a avut-o joi, la Palatul Cotroceni, cu Steven Cornelis van Groningen, a fost discutată necesitatea dezvoltării capitalului românesc prin stimularea economisirii.

În acest context, Băsescu a reafirmat hotărârea autorităţilor de a stimula dezvoltarea sectorului privat şi de a aplica politici de modernizare a sectorului public.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context politic și pe situația fiscal-bugetară
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegaţie a agenţiei internaţionale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la Bucureşti în contextul procesului de......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând din ianurie 2027
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând ...
Fondul Monetar Internaţional a anunţat joi că Isabel Schnabel, reprezentanta Germaniei în Comitetul Executiv al Băncii ...
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Țările Uniunii Europene au convenit miercuri să păstreze mai multe certificate CO2 excedentare în sistemul de comercializare ...