Băsescu, atac dur la Iliescu, Ponta, Antonescu VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu l-a atacat dur pe Ion Iliescu, declarând că acesta îi cere "să răspundă" în condiţiile în care fostul şef al statului "n-a răspuns nici pentru mineriade, nici pentru morţii de la revoluţie". Cu o voce tremurândă, Băsescu i-a acuzat pe liderii opoziţiei, Victor Ponta şi Crin Antonescu, că, alături de Iliescu, vor să întoarcă România la stadiul de la începutul anilor 90.
Economica.net - mar, 24 ian. 2012, 17:00

Şeful statului a vorbit pentru prima dată despre protestele din stradă, la depunerea jurământului noului ministru de Externe, Cristian Diaconescu, de marţi seara.

Cu o voce tremurândă, Băsescu a spus că „românii sunt nemulţumiţi pe bună dreptate” .

„Este o nemulţumire pe care o ştiu nu de azi, nu de două săptămâni, o ştiu din 2009. Sunt un preşedinte care a câştigat alegerile în condiţiile în care se reduceau câte patru zile de plăţi de salarii pentru toţi bugetarii în lunile noiembrie şi decembrie 2009”, a spus preşedintele.

El i-a acuzat, aproape gâtuit, pe liderii Opoziţiei, Crin Antonescu şi Victor Ponta, care „susţin, nici mai mult, nici mai puţin, demisie preşedinte, demisie Guvern, demisie Parlament” că vor „o Românie neguvernată”.

„Se observă o veselie a demolării, probabil reuşita recunoscută internaţional deranjează pe foarte mulţi. Şi nu pot să nu observ că mesajul domnului Ion Iliescu, care nici mai mult nici mai puţin, aproape de pe masa de operaţie, transmitea că preşedintele în funcţie trebuie să răspundă, în condiţiile în care dânsul încă nu a răspuns nici pentru mineriade, nici pentru victimele de la Revoluţie” , a atacat Băsescu.

„Am văzut televiziuni ale unor foşti turnători la Securitate promovând internaţional dezastrul din România”, a  continuat şeful statului.

Băsescu le-a reproşat liderilor opoziţiei că promovează un mesaj neocomunist, similar celui al lui Vladimir Voronin.

„Ştiţi ce mă şochează cel mai tare? Că mesajul lui Ion Iliescu, al lui Victor Ponta, al lui Crin Antonescu, al aşa-numitului lider al societăţii civile, fostul colonel Dogaru, sunt similare cu ale fostului preşedinte al Republicii Moldova, actualul şef al fracţiunii Partidului Comunist din Republica Moldova, Vladimir Voronin”, susţine preşedintele Băsescu.

Şeful statului a mai spus că există „un val îndreptăţit de nemulţumire al oamenilor care au trecut printr-un proces dur de restructurare pentru ca România să meargă înainte”.

Şeful statului  a anunţat că miercuri va avea „o intervenţie cu românii”.

Intervenţia anunţată de Băsescu ar consta într-o declaraţie de presă, informează România TV.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun......
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
De prea mult timp, discuția despre justiție în România s-a rezumat la nume, dosare și bătălii de moment. S-a vorbit ...