Băsescu: România ar trebui să refuze să primească imigranţi

Romania ar trebui să refuze să primească imigranţi pe teritoriul ei şi nu trebuie să-şi asume drama refugiaţilor, consideră fostul preşedinte Traian Băsescu.
Economica.net - mie, 02 sept. 2015, 05:47
Băsescu: România ar trebui să refuze să primească imigranţi

‘România ar trebui să refuze să primească migranţi pe teritoriul ei. Nu este jocul nostru, nu este problema noastră, nu noi suntem magnetul pentru aceşti oameni, pe de o parte. (…) România nu trebuie să-şi asume parte din drama acestor amărâţi. Sunt alţii care au responsabilitate în Europa, care trebuie să-şi asume, pentru că sunt printre cei care au contribuit la crearea haosului în statele acestea’, a declarat Băsescu, într-o intervenţie telefonică la B1 tv.

În opinia fostului preşedinte, a primi imigranţi implică asigurarea unor drepturi, începând de la educaţie, la sănătate, cultură şi chiar religie, şi a atras atenţia că aceştia nu vor mai pleca de pe teritoriul României, ci chiar îşi vor aduce familiile numeroase.

‘A-i primi nu înseamnă pur şi simplu a le asigura cazare. Trebuie să le dai dreptul să se manifeste cultural, să mai construim nişte moschei, trebuie să le faci şcoli în limba lor – să-şi păstreze limba. Pentru că, în momentul în care îţi asumi responsabilitatea să-i preiei, îţi asumi şi o listă lungă de alte obligaţii – de la educaţie, sănătate cultură. Noi nu reuşim să integrăm minoritatea romă de atâţia zeci de ani’, a argumentat Traian Băsescu.

Întrebat dacă există temei legal în a opri migranţii, Băsescu a răspuns afirmativ. ‘Categoric da. Da, nu mă poate obliga nimeni, cu atât mai mult cu cât legislaţia europeană în vigoare în momentul de faţă spune că în astfel de situaţii migrantul este trimis în locul pe unde a intrat în Europa. Şi este obligaţia statului să-l trimită înapoi, că de aia e statul în zona Schengen. Iar România, ca stat ne-membru Schengen, după părerea mea, face un gest gratuit acceptând. Eu, dacă aş fi şef al statului, aş convoca CSAT-ul şi aş cere imediat consolidarea supravegherii frontierelor României. Eu aş pune ca prioritate zero interesul cetăţenilor mei, interesul de a garantata securitatea cetăţenilor mei. Dacă îmi poate spune cineva câţi militanţi ISIS intră cu valurile astea de transfugi în Europa, eu aş fi fericit. Dar nu ştie nimeni în Europa. (…) Discutăm despre şiiţi şi suniţi, uitaţi-vă ce e în Irak, în Orientul Mijlociu cu luptele dintre ei’, a afirmat fostul şef de stat

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre Aeroportul Internațional Timișoara către Aeroportul Internațional Arad....
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile ...