BCE a îmbunătăţit estimările de creştere a zonei euro în 2015 şi 2016

Banca Centrală Europeană (BCE) a revizuit în creştere estimările privind evoluţia zonei euro în 2015, după publicarea unor date pozitive care arată o accelerare a activităţii economice la începutul acestui an, transmit AP, Bloomberg şi CNBC.
Economica.net - J, 05 mart. 2015, 14:35
BCE a îmbunătăţit estimările de creştere a zonei euro în 2015 şi 2016

„Privind în viitor, ne aşteptăm ca redresarea economiei să se întărească şi să se extindă. Cererea pentru exporturile zonei euro ar trebui să beneficieze de pe urma competitivităţii preţului şi de pe urma redresării economiei globale. Totuşi, ritmul redresării zonei euro va fi afectat de implementarea mai lentă a reformelor structurale”, le-a declarat jurnaliştilor şeful BCE, Mario Draghi.

Anul acesta economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,5%, faţă de o expansiune de 1% estimată în decembrie, datorită preţurilor reduse la energie şi deprecierii euro. În 2016, PIB-ul zonei euro va creşte cu 1,9% (de la 1,5% previzionat anterior), iar în 2017 expansiunea va fi de 2,1%, reflectând impactul favorabil al scăderii preţului ţiţeiului, al deprecierii euro şi impactul măsurilor de politică monetară anunţate de BCE.

De asemenea, BCE şi-a redus estimările privind inflaţia în 2015 la 0,0%, în scădere faţă de prognoza anterioară, de 0,7%. În 2016 şi 2017, rata inflaţiei ar urma să crească la 1,5% şi, respectiv, 1,8%.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a continuat să scadă în ianuarie, ca urmare a reducerii preţurilor la energie, ajungând la minus 0,6%, de la nivelul de minus 0,2% înregistrat în decembrie, potrivit datelor Eurostat. Este a doua lună consecutivă de scădere a inflaţiei în teritoriu negativ înregistrată de zona euro după luna octombrie 2009. Dacă această tendinţă se va prelungi, zona euro va intra într-o perioadă de deflaţie.

Măsurile de politică monetară anunţate de BCE şi posibila majorare graduală a preţului la ţiţei vor duce la o creştere treptată a ratei inflaţiei spre sfârşitul lui 2015 şi în 2016, a apreciat recent preşedintele BCE, Mario Draghi.

Economiştii susţin că economia zonei euro arată semne de redresare datorită creşterii încrederii în urma anunţării noului program BCE de relaxare cantitativă (QE), în valoare de 1.100 miliarde de euro, menit să evite riscul unei spirale deflaţioniste. De asemenea, scăderea preţului ţiţeiului şi deprecierea euro sprijină evoluţia economiilor celor 19 state din zona euro.

Euro s-a apreciat uşor după declaraţiile lui Mario Draghi, tranzacţionându-se la 1,1084 dolari. Înaintea declaraţiilor şefului BCE, moneda euro a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani în raport cu dolarul. Astfel, euro a scăzut joi dimineaţă până la 1,1055 dolari, un nivel care nu a mai fost înregistrat din luna septembrie 2003.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte luni – date INS
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele şapte luni ale anului, respectiv 18.848, a scăzut cu 11,6%, comparativ cu perioada similară din 2025,......
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Pregătirile pentru noul an școlar au început mai devreme, iar ritmul cumpărăturilor crește pe măsură ce se apropie ...
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi se deschide circulația pe tronsonul Adjud – Bacău
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi se deschide circulația pe tronsonul Adjud – Bacău
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va deschide luni, la ora 16:00, circulația pe încă ...