BCE a lăsat nemodificate dobânzile la prima şedinţă din 2018

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să menţină politica monetară ultra-relaxată şi, totodată, a confirmat că programul său de achiziţii de obligaţiuni va continua cel puţin până în luna septembrie, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - J, 25 ian. 2018, 13:00
BCE a lăsat nemodificate dobânzile la prima şedinţă din 2018

Într-un comunicat de presă al BCE, instituţia precizează că, la şedinţa care a avut loc joi, Consiliul guvernatorilor a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.

‘Consiliul guvernatorilor confirmă că se intenţionează efectuarea achiziţiilor nete de active, în ritmul lunar actual de 30 de miliarde euro, până la sfârşitul lunii septembrie 2018 sau ulterior, dacă va fi necesar, şi, în orice caz, până când Consiliul guvernatorilor va observa o ajustare susţinută a traiectoriei inflaţiei, în concordanţă cu obiectivul sau privind inflaţia’, se precizează în comunicatul BCE.

De asemenea, ‘dacă perspectivele devin mai puţin favorabile sau în cazul în care condiţiile financiare nu mai sunt în concordanţă cu înregistrarea de noi progrese în direcţia unei ajustări susţinute a traiectoriei inflaţiei, Consiliul guvernatorilor este pregătit să extindă dimensiunea şi/sau durata programului’, adaugă BCE.

Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 13:30 GMT, ocazie cu care preşedintele BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi şi va trebui să răspundă şi la întrebările jurnaliştilor, care cu siguranţă vor fi interesaţi de aprecierea cu 5,5% a monedei euro în raport cu dolarul înregistrată în ultima lună.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...