BCE menţine nemodificate dobânzile deşi economia zonei euro încetineşte semnificativ

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să nu modifice dobânzile şi să menţină politica monetară ultra-relaxată, în condiţiile în care economia zonei euro se confruntă cu cea mai semnificativă încetinire din ultimii cinci ani iar războiul comercial s-a intensificat, transmit DPA şi Reuters.
Economica.net - J, 24 ian. 2019, 13:27
BCE menţine nemodificate dobânzile deşi economia zonei euro încetineşte semnificativ

După ani în care a sprijinit creşterea economiei zonei euro, BCE a încheiat recent schema sa de achiziţii de active, în valoare de 2.600 miliarde de euro, şi a apreciat că ratele dobânzilor ar putea creşte din vara anului viitor. Decizia BCE de a retrage treptat măsurile de stimulare face parte dintr-un trend global: marile bănci centrale din întreaga lume îşi înăspresc gradual politica monetară în urma redresării economiei, inclusiv Rezerva Federală a SUA (Fed), Banca Angliei (BoE) şi Banca Centrală a Japoniei (BoJ).

Într-un comunicat de presă al BCE, instituţia precizează că, la şedinţa care a avut loc joi, Consiliul guvernatorilor a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.

Potrivit Eurostat, creşterea PIB-ului zonei euro a încetinit la 0,2% în trimestrul trei din 2016, după un avans de 0,4% în precedentele trei luni. Analiştii se aşteaptă ca în următoarele trimestre zona euro să înregistreze o creştere anuală de aproximativ 2%, dar este puţin probabil ca pe ansamblul acestui an avansul PIB-ului să ajungă la nivelul de anul trecut, de 2,5%.

Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 13:30 GMT, ocazie cu care preşedintele BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.

Te-ar mai putea interesa și
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate și politici pro-inovare
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate ...
BAT România a contribuit cu 11,2 miliarde de lei la bugetul de stat în 2025, sub formă de taxe și accize, confirmându-și poziția de al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat din......
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial complet
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial ...
Pe o piață în care cumpărătorii analizează mai atent costurile, localizarea, mobilitatea și calitatea execuției, ...
Prețul automatizării: În plină grevă, Hyundai preia total controlul Boston Dynamics, producătorul roboților umanoizi Atlas
Prețul automatizării: În plină grevă, Hyundai preia total controlul Boston Dynamics, producătorul roboților umanoizi ...
Hyundai a plătit circa 300 de milioane de euro pentru pachetul de acțiuni deținut de SoftBank la Boston Dynamics. În ...
Germania forţează o răsturnare a balanței puterilor – Înlocuirea ONU cu o armată UE. Ce propun nemţii în Liban
Germania forţează o răsturnare a balanței puterilor – Înlocuirea ONU cu o armată UE. Ce propun nemţii în Liban
Ministrul de externe german Johann Wadephul a propus înlocuirea misiunii ONU în Liban al cărui mandat se apropie de expirare ...