BCE şi-a revizuit estimările privind creşterea economică în zona euro pe fondul războiului comercial

Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a revizuit joi, în scădere, estimările privind creşterea economică înregistrată anul viitor de zona euro pe fondul incertitudinilor globale, a anunţat preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmite DPA.
Economica.net - J, 12 dec. 2019, 15:16
BCE şi-a revizuit estimările privind creşterea economică în zona euro pe fondul războiului comercial

Conform celor mai recente estimări ale BCE, economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,1% în 2020, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât estima instituţia în luna septembrie, urmând să accelereze la 1,4% în 2021 şi 2022.

„Riscurile din jurul perspectivelor de creştere în zona euro, care au legătură cu factorii geopolitici, creşterea protecţionismului şi vulnerabilităţile de pe pieţele emergente, rămân orientate în jos dar au devenit mai puţin pronunţate”, a declarat Christine Lagarde, într-o conferinţă de presă.

În schimb, BCE şi-a revizuit în creştere estimările privind evoluţia inflaţiei în zona euro, în principal ca urmare a direcţiei viitoare a preţurilor la energie. Rata anuală a inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze la 1,1% în 2020 (faţă de 1% previzionată în septembrie), urmând să accelereze la 1,4% în 2021 şi 1,6% în 2022.

La şedinţa de politică monetară care a avut loc joi, Consiliul guvernatorilor BCE a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,50%.

La conferinţa de presă de după şedinţa de politică monetară care a avut loc joi, Christine Lagarde a ţinut să sublinieze că va imprima o direcţie proprie, probabil diferită, de cea a predecesorului său Mario Draghi. „Voi avea propriul meu stil. Vă rog să nu suprainterpretaţi, să nu anticipaţi şi să nu faceţi referinţe. Voi fi eu însumi şi deci probabil diferită”, a avertizat Lagarde, primul titular al postului de preşedinte al BCE care nu are nici formaţie de economist şi nici experienţă la o bancă centrală.

De asemenea, Lagarde a refuzat să se lase antrenată în dezbaterea între partizanii ortodoxiei monetare şi cei care militează pentru susţinerea creşterii monetare. „Nu sunt nici un porumbel”, un termen cu care sunt asociaţi în mod tradiţional cei care favorizează ratele de dobânda scăzute şi o politică monetară laxă pentru încurajarea consumului, „şi nici un uliu”, un termen asociat cu cei care militează pentru o politică monetară tare, care să ţină jos inflaţia, a subliniat Lagarde. „Ambiţia mea este să fiu o bufniţă, o pasăre care este deseori asociată cu înţelepciunea”, a adăugat Lagarde, fost director general la Fondul Monetar Internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...