BCE va ghida băncile cum să-şi rezolve problemele creditelor neperformante înainte de a le impune ţinte

Banca Centrală Europeană (BCE) intenţionează să trimită băncilor, până la finele anului sau începutul lui 2017, o serie de îndrumări informale cu privire la metodele de a-şi reduce creditele neperformante, au declarat joi, pentru Reuters, mai multe surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 23 iun. 2016, 14:33
BCE va ghida băncile cum să-şi rezolve problemele creditelor neperformante înainte de a le impune ţinte

BCE, care supervizează 129 dintre cele mai mari bănci din zona euro, va stabili ulterior şi o serie de ţinte calitative şi cantitative cu privire la creditele neperformante, dar nu toate acestea vor fi formulate strict, ceea ce înseamnă că băncile vor beneficia de o anumită marjă de manevră, iar BCE se va baza, cel puţin în prima fază, mai mult pe persuasiune decât pe constrângere, au adăugat sursele.

Afectate de credite neperformante în valoare de aproximativ 900 miliarde de euro, băncile întârzie să rezolve această moştenire din perioada crizei datoriilor. BCE estimează că aproximativ 7,1% din creditele bancare în zona euro erau neperformante la finele anului trecut, un nivel de aproape cinci ori mai mare decât în SUA. Printre statele membre cu situaţia cea cea mai gravă se numără Italia şi Grecia.

‘În ceea ce priveşte creditele neperformante, unele bănci pur şi simplu aşteaptă zile mai bune. Trebuie ca aceste credite să fie lichidate, în caz contrar băncile vor fi nevoite să majoreze provizioanele cu 50 până la 70%’, a explicat una din surse din interiorul BCE.

Analiştii avertizează însă că o vânzare rapidă sau o depreciere ar obliga multe bănci să-şi majoreze capitalul, deoarece, în prezent, nivelul provizioanelor este puţin peste 40%, în medie, iar preţurile actuale ale acestor creanţe pe piaţă ar genera pierderi.

Autorităţile recunosc că acest cadru de reglementare rămâne incoerent, având în vedere diferenţele naţionale, şi că o lichidare rapidă a creditelor neperformante ar putea provoca un şoc care să contracareze obiectivul politicii monetare a BCE de stimulare a creditării, pentru a susţine creşterea economică şi inflaţia.

‘Există o piaţă globală pentru creditele neperformante, dar nu este o piaţă lichidă, deoarece depinde mult de legislaţiile naţionale, care stabilesc cât de rapid un NPL poate fi vândut’, a constatat una din surse.

Chiar dacă unor bănci li se vor impune un calendar şi obiective cu privire la provizioane, sursele citate de Reuters au apreciat că obiectivul lor este să determine băncile să fie mai transparente şi mai active când vine vorba despre asanarea bilanţurilor lor.

Directivele informale ale BCE vor cere băncilor să pună la punct procese pentru rezolvarea creditelor neperformante, precum şi un tratament diferenţiat al creditelor neperformante în funcţie de vechimea lor.

De asemenea, BCE va examina dacă băncile au reclasificat creanţele din normale în neperformante şi în câte cazuri au luat măsuri pentru a-şi recupera banii.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază de către PNL privind acordarea votului pentru învestirea Guvernului Luca......
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, ...