BCE va începe să publice minute din şedinţele de politică monetară

Banca Central Europeană (BCE) a anunţat joi că va începe să dea publicităţii minute din şedinţele de politică monetară începând cu reuniunea din luna ianuarie 2015, alăturându-se altor mari bănci centrale care utilizează aceste extrase în strategiile lor de comunicare, transmite AFP.
Economica.net - J, 18 dec. 2014, 16:07
BCE va începe să publice minute din şedinţele de politică monetară

Însă spre deosebire de Rezerva Federală americană sau Banca Angliei, minutele din şedinţele BCE nu vor include şi detalii cu privire la modul în care au votat fiecare din membrii consiliului guvernatorilor. Oficialii BCE să tem că această măsură îi va supune pe membrii boardului BCE la presiuni în ţările lor de origine.

‘Minutele vor conţine o viziune de ansamblu a evoluţiilor pe pieţele financiare, economice şi monetare. Vor fi însoţite de un sumar al discuţiilor într-o formă neatribuită privind analizele economice şi monetare precum şi de o declaraţie de politică monetară’, a indicat BCE într-un comunicat de presă. Instituţia de la Frankfurt precizează că obiectivul publicării acestor minute este să ‘ofere logica din spatele deciziilor de politică monetară şi să permită membrilor publicului să îşi îmbunătăţească înţelegerea cu privire la evaluarea consulului guvernatorilor asupra economiei şi a răspunsurilor sale’, adaugă BCE.

Consiliul guvernatorilor BCE este compus din cei şase membrii ai boardului executiv al BCE precum şi guvernatorii băncilor centrale din zona euro, grup care de la 1 ianuarie 2015 va fi compus din 19 ţări odată cu aderarea Lituaniei la euro. În plus, începând din luna ianuarie 2015 consiliul guvernatorilor BCE se va reuni odată la şase săptămâni în loc de odată pe lună ca până acum.

Decizia BCE de a da publicităţii minute din şedinţele de politică monetară vine într-un moment în care consiliul guvernatorilor se pregăteşte să demareze o politică de relaxare cantitativă. În timp ce unii membrii ai boardului executiv, inclusiv preşedintele BCE, Mario Draghi sunt în favoare unui program de relaxare cantitativă, în unele state membre, în special în Germania, opoziţia faţă de acest program care constă practic în tipărirea de bani pentru achiziţionarea de obligaţiuni rămâne una puternică.

Te-ar mai putea interesa și
Scandal-gigant în Ungaria. Anchetă la o mare bancă de stat pentru corupţie, fraude şi credite de peste un miliard de euro
Scandal-gigant în Ungaria. Anchetă la o mare bancă de stat pentru corupţie, fraude şi credite de peste un miliard de ...
Autorităţile ungare au deschis o anchetă penală asupra unor presupuse abuzuri la banca de stat Eximbank, a anunţat poliţia marţi, într-o nouă acţiune a guvernului premierului Peter Magyar......
Monitorul a devenit centrul biroului meu. Cum m-a ajutat ecosistemul Lenovo Think să lucrez mai organizat, indiferent unde mă aflu
Monitorul a devenit centrul biroului meu. Cum m-a ajutat ecosistemul Lenovo Think să lucrez mai organizat, indiferent unde ...
Dacă m-ar fi întrebat cineva acum câțiva ani care este cel mai important echipament din biroul meu, probabil aș fi răspuns ...
Primăria Capitalei a lansat licitația pentru achiziția a 100 de troleibuze. Urmează cea pentru 79 de tramvaie
Primăria Capitalei a lansat licitația pentru achiziția a 100 de troleibuze. Urmează cea pentru 79 de tramvaie
Primăria Capitalei a lansat în SEAP licitația pentru achiziția a 100 de troleibuze noi, nepoluante, cu autonomie. Este ...
Bolojan: Sper să avem un guvern stabil în scurt timp; dacă deraiem, anul acesta de eforturi va fi anulat
Bolojan: Sper să avem un guvern stabil în scurt timp; dacă deraiem, anul acesta de eforturi va fi anulat
Premierul interimar Ilie Bolojan şi-a exprimat speranţa ca România să aibă un guvern stabil într-un timp cât mai scurt, ...