Beizadeaua preşedintelui AVAS închisă pentru că nu putea sta departe de droguri

Dependent de droguri şi cu potenţial criminogen relativ ridicat, aşa este văzut de judecători, fiul şefului Autorităţii pentru valorificarea Activelor Statului.
Economica.net - S, 18 feb. 2012, 09:10

Andrei Aurel Popa, în vârstă de 28 de ani, a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare după ce a recidivat şi a fost prins în flagrant delict cu aproape 200 de grame de cannabis asupra sa. Judecătorii au motivat că numai aşa îi pot da o lecţie, având în vedere că tânărul a mai fost condamnat pentru trafic şi deţinere de droguri.

Fiul şefului AVAS fusese eliberat condiţionat. Printre obligaţiile impuse de instanţă s-a numărat şi aceea de a sta departe de droguri. Tentaţia a fost, însă, prea mare pentru tânăr. Judecătorii nu au văzut cu ochi buni slăbiciunea lui Andrei Aurel Popa.

„Perseverând în activitatea infracţională într-un interval în care trebuia să demonstreze că nu este necesar să fie privat de libertate, Andrei Aurel Popa a demonstrat că se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie. Numai aşa se poate realiza scopul educativ, coercitiv şi preventiv al procesului penal”, scrie în motivarea dată de judecători.

Procurorii l-au acuzat pe fiul şefului avas şi de trafic de droguri, deoarece cantitatea de 200 de grame de canabis găsită asupra sa era prea mare. Judecătorii au respins aceste acuzaţii din lipsă de probe, dar nu crezut nici IPOTEyA tânărului, că voia să-şi facă ceai şi prăjituri cu canabis!

Magistraţii au reţinut faptul că tânărul s-a specializat în comiterea unor acte antisociale, pentru că a mai fost condamnat în anul 2008 pentru trafic şi deţinere ilegală de droguri de mare risc.

„În aplicarea sancţiunii pentru deţinere ilegală de droguri în scopul consumului propriu, problema fundamentală a legii penale este să facă distincţie între un consumator de ocazie şi un dependent de droguri care consumă în mod obişnuit astfel de substanţe, deoarece un consumator dependent este considerat mai mult un bolnav decât un delincvent”, mai spun magistraţii.

Te-ar mai putea interesa și
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, cea mai nouă generație din această gamă, special concepută să răspundă modului din ce în ce mai dinamic în care utilizatorii consumă conținut media,......
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Reţeaua de socializare W, care doreşte să fie o alternativă europeană la reţeaua X, platforma deţinută de Elon Musk, ...
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de implementare
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de ...
Cele 11 programe finanțate prin cea de-a doua Contribuție Elvețiană, în valoare totală de aproximativ 221,5 milioane ...
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele politice
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că acordul-cadru încheiat cu Iranul, dar ale cărui detalii cele ...