Benjamin Netanyahu le cere din nou evreilor din Franţa să revină în Israel

Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a cerut din nou, duminică, evreilor din Franţa să revină în Israel şi a subliniat că guvernul său a luat măsuri suplimentare pentru a contribui la integrarea acestora în ţara de origine, relatează AFP.
Economica.net - lun, 09 feb. 2015, 06:29
Benjamin Netanyahu le cere din nou evreilor din Franţa să revină în Israel

”Le spun evreilor din Franţa: viitorul vostru este aici, reveniţi în patria voastră. Ne aşteptăm la o imigraţie masivă a evreilor din Europa şi în special din Franţa. Vom continua să ne pregătim pentru această imigraţie masivă”, a declarat Netanyahu într-o întâlnire electorală organizată la Ierusalim de partidul său, Likud.

El a adăugat că executivul israelian a făcut multe schimbări pentru a ajuta la integrarea în Israel a evreilor din Franţa, scrie Agerpres.

În urmă cu o lună, Benjamin Netanyahu a provocat iritarea Parisului declarând că Israelul este ”căminul” evreilor din Franţa, după ce la 9 ianuarie o luare de ostatici într-un magazin evreiesc din estul capitalei franceze s-a soldat cu decesul a patru evrei. Premierul francez Manuel Valls a replicat la scurt timp spunând că ”Franţa fără evreii săi nu este Franţa”.

După două zile, pe 11 ianuarie, Netanyahu a vizitat locul unde a avut loc luarea de ostatici, reafirmând că evreii francezi ”ar fi primiţi cu braţele deschise” în Israel.

Evreii din Franţa (500.000 de persoane) reprezintă a treia comunitate evreiască din lume, după cele din Israel şi SUA. Anul trecut, pentru prima dată, Franţa a devenit prima sursă de emigraţie a evreilor, 6.600 dintre aceştia părăsind teritoriul francez.

Te-ar mai putea interesa și
Europa sub caniculă. Cel puțin 193 de milioane de oameni se vor confrunta cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius
Europa sub caniculă. Cel puțin 193 de milioane de oameni se vor confrunta cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius
Cel puţin 193 de milioane de locuitori din Europa, dintre care 75 de milioane din Germania, ar urma să se confrunte cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius la un moment în timpul zilei de......
Trei sferturi dintre IMM-urile de pe plan global consideră că pot face față unui atac cibernetic – studiu
Trei sferturi dintre IMM-urile de pe plan global consideră că pot face față unui atac cibernetic – studiu
Trei sferturi dintre IMM-urile de pe plan global (75%) se consideră fie foarte încrezătoare, fie relativ încrezătoare ...
PNL se arată profund îngrijorat de modul în care Tribunalul Ilfov a judecat dosarul deschis de o facțiune dizidentă din partid și spune că-și va apăra toate drepturile legale
PNL se arată profund îngrijorat de modul în care Tribunalul Ilfov a judecat dosarul deschis de o facțiune dizidentă ...
Partidul Naţional Liberal îşi exprimă ''profunda îngrijorare'' faţă de modul în care s-a desfăşurat procedura în ...
Un petrolier sub pavilion panamez a fost lovit de un proiectil necunoscut în Strâmtoarea Ormuz
Un petrolier sub pavilion panamez a fost lovit de un proiectil necunoscut în Strâmtoarea Ormuz
Un petrolier a fost lovit de un proiectil neidentificat în Strâmtoarea Ormuz, a anunţat sâmbătă agenţia maritimă ...