BERD nu ia în calcul o ieşire a Greciei din zona euro

O ieşire a Greciei din zona euro (Grexit) va submina modelul de stabilitate al monedei europene, dar BERD nu ia în calcul o astfel de evoluţie, a afirmat, marţi, prim-vicepreşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Phil Bennett, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 20 ian. 2015, 12:44
BERD nu ia în calcul o ieşire a Greciei din zona euro

‘Grexit nu reprezintă un scenariu de bază al BERD. Suntem îngrijoraţi de o ieşire a Greciei din zona euro din punct de vedere al stabilităţii şi coeziunii monedei, care reprezintă avantajul modelului UE şi o ancoră pentru convergenţă’, a explicat oficialul BERD, într-o conferinţă organizată de Euromoney la Viena.

Şi ministrul sârb de Finanţe, Dusan Vujovic, a avertizat că o ieşire a Greciei din zona euro ar putea afecta sectorul financiar al ţării sale.

În Serbia sunt ‘destul de multe subsidiare ale băncilor elene, astfel încât impactul asupra sectorului financiar ar putea fi real şi ar putea provoca alte dificultăţi’, a afirmat oficialul sârb.

Parlamentul grec şi-a anunţat dizolvarea şi a confirmat organizarea, la 25 ianuarie, a alegerilor parlamentare anticipate în care stânga radicală SYRIZA este dată favorită în sondaje. Liderul SYRIZA, Alexis Tsipras, vrea să pună capăt politicii de austeritate impuse ţării sale de creditorii internaţionali (UE, BCE şi FMI) în schimbul împrumuturilor de circa 240 de miliarde de euro. De asemenea, el vrea să negocieze o nouă restructurare a datoriei publice, care sufocă economia Greciei.

BERD, deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, susţine dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei. De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ 6,2 miliarde euro în peste 330 de proiecte în România, mobilizând pentru aceste proiecte peste 12 miliarde euro din alte surse de finanţare

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...