Bloomberg: Draghi ar putea intra în zona crepusculară, de care şi lui Bernanke îi este frică

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, analizează aducerea dobânzilor BCE "într-o zonă crepusculară" de care se fereşte chiar şi şeful Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke.
Economica.net - mie, 27 iun. 2012, 15:16
Bloomberg: Draghi ar putea intra în zona crepusculară, de care şi lui Bernanke îi este frică

O reducere a ratelor BCE, care ar susţine încrederea, ar stimula creditarea şi creşterea economică, ar putea include şi o scădere a dobânzii oferite de instituţie la depozitele băncilor comerciale la zero sau chiar la un nivel negativ. Considerată la un moment dat de neacceptat pentru banca centrală, întrucât riscă să afecteze piaţa monetară, pe care încearcă să o susţină, o scădere a ratei depozitelor, în prezent de 0,25%, nu mai este tabu, au declarat pe surse oficiali europeni, potrivit Bloomberg.

„Recesiunea în Europa se înrăutăţeşte, BCE trebuie să facă mai mult. O dobândă negativă la depozite este ceva ce trebuie luat în calcul, dar aducerea acesteia la zero într-o primă fază este mai probabilă”, a declarat Julian Callow, economist la Barclays Capital Londra.

Dacă Draghi decide să coboare rata depozitelor la zero sau mai jos va intra pe un teritoriu unde au îndrăznit să se aventureze puţine bănci centrale, potrivit Bloomberg.

Banca Suediei a devenit în 2009 prima bancă centrală din lume care a taxat instituţiile de credit pentru banii pe care îi depozitau overnight. Fed a respins anul trecut o posibilă reducere a dobânzii la depozite de la nivelul de 0,25%.

În contextul crizei datoriilor, care diminuează presiunile inflaţionite şi afectează creşterea economică, BCE ar putea considera că beneficiile depăşesc imapctul negativ.

„O reducere de dobândă ar avea un impact psihologic în actualul climat. Dobânzile negative nu sunt un concept iraţional. Nu sunt, însă, sigur dacă în cazul BCE ar avea efectul dorit”, a spus Christoph Kind, şef al diviziei pentru alocare de active la fondul Frankfurt Trust, care administrează 20 de miliarde de dolari.

BCE foloseşte trei dobânzi pentru a influenţa costurile de împrumut în piaţa financiară. Rata principală de refinanţare determină la ce dobândă se împrumută băncile comerciale de la BCE, în timp ce ratele de depozit şi cea marginală asigură un prag minim şi maxim pentru dobânzile pe care şi le percep între ele overnight băncile comerciale.

Dacă rata depozitelor ar coborî la zero sau mai jos ar descuraja băncile comerciale să plaseze overnight lichidităţile în exces la BCE, posibil determinându-le să folosească banii pentru credite. Depozitele la BCE se ridică zilnic la aproape 800 de miliarde de euro.

Pe de altă parte, o reducere a ratei depozitelor ar putea reduce profitabilitatea băncilor prin diminuarea ratelor pe pieţele monetare, cu posibil efect asupra creditării pentru companii şi populaţie, şi ar limita motivaţia băncilor de a împrumuta alte instituţii de credit.

BCE nu este singura bancă din Europa care analizează coborârea sub zero a ratei depozitelor. Banca centrală din Danemarca a semnalat, în mai, că este dispusă să permită un nivel negativ al dobânzilor pentru a combate aprecierea coroanei daneze, iar Banca Elveţiei are, de asemenea, în vedere o decizie similară pentru deprecierea francului, dacă se agravează criza din Europa.

Reducerea dobânzii la depozite ar încuraja băncile din ţările stabile din punct de vedere al fiscalităţii, care dispun de lichidităţi importante, să împrumute băncilor cu probleme de la periferia zonei euro, dependente de finanţarea de la BCE.

Ar putea exista un dublu efect benefic prin reducerea dependenţei de finanţare de la BCE precum şi a lichidităţii din sistem.

„O rată a depozitelor la zero ar ajuta mai ales băncile din sudul Europei, deoarece ar încuraja o anumită activitate de creditare. O rată sub zero poate avea efect negativ pentru pieţele monetare”, a spus Julian Callow, economist la Barclays.

BCE a împrumutat băncilor peste 1.000 de miliarde de euro pe perioadă de trei ani prin operaţiuni derulate în decembrie şi februarie.

O dobândă negativă ar putea determina unele bănci să profite de o clauză a finanţărilor pe trei ani de la BCE care le permite să plătească anticipat după un an. Un astfel de efect ar reduce lichiditatea din sistemul bancar.

Aceasta ar putea fi baza unui compromis între BCE şi Bundesbank. Şeful Bundesbank, Jens Weidmann, a avertizat repetat asupra riscurilor legate de politica privind politica de asigurare a lichidităţii, consideră Carsten Brzeski, economist la ING Group Bruxelles.

„Reducerea lichidităţii în exces cu o scădere de dobândă ar trebui să sune destul de interesant pentru Bundesbank. Poate asta va fi zona crepusculară în care se vor întâlni Draghi şi Weidmann”, a spus Brzeski.

Te-ar mai putea interesa și
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Legendarele ghete de baschet Nike Kobe 6 „Grinch”, purtate de Kobe Bryant în meciul de Crăciun din 2010 împotriva echipei Miami Heat a lui LeBron James, au fost scoase la licitaţie....
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț cu 20% – 30% nu sunt justificate
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț ...
Patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă la preţuri cu 12% ...
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Industria de procesare a cărnii din România s-a confruntat în 2025 cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ...
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk, deja cel mai bogat om de pe planetă, a obţinut vineri un nou câştig enorm, după ce Curtea Supremă din Delaware ...