Boloş: Jalonul legat de pensiile speciale din PNRR trebuie lămurit mai devreme de luna decembrie. Avem de-a face cu reforme grele

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a afirmat că jalonul legat de pensiile speciale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie lămurit mai devreme de luna decembrie, atunci când este cererea de plată, deoarece în acest caz avem de-a face cu reforme grele.
News.ro - vin, 15 iul. 2022, 14:42
Boloş: Jalonul legat de pensiile speciale din PNRR trebuie lămurit mai devreme de luna decembrie. Avem de-a face cu reforme grele

Boloş a fost întrebat, vineri, la finalul şedinţei de Guvern, de ce România nu are încă o analiză, un acord cu privire la pensiile speciale şi mai departe cu privire la reaşezarea lor pe alte baze, având în vedere că cei de la Ministerul Muncii au atras atenţia că nu este timp suficient pentru reforma promisă la Bruxelles.

“Ceea ce solicită Comisia Europeană prin toată corespondenţa şi prin toate discuţiile pe care le-am avut este acest principiu al contributivităţii care apare exclusiv în decizia de implementare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Acum noi avem două jaloane. Un jalon este cel de la sfârşitul lunii decembrie, care este jalonul 215 şi mai avem un jalon care este în trimestrul întâi 2023 – 216. Termenele, după cum ştim, sunt luna decembrie 2022 şi luna martie 2023. Aşa cum deja s-a prezentat, domnul prim- ministru a trasat în Guvern această sarcina pentru grupul de lucru care s-a constituit în vederea rezolvării celor două probleme cea a pensiilor speciale şi a reformei sistemului de pensii. Eu zic să aşteptăm să vedem cum evoluează lucrurile din punct de vedere al PNNR-ului. Avem aceste termene pe care vi le-am menţionat şi pe care va trebui, într-un anume fel, să le soluţionăm în vederea depunerii cererii de plată numărul trei”,a explicat Marcel Boloş.

Întrebat dacă în acest caz vom afla ce se va întâmpla cu pensiile speciale în luna decembrie, având în vedere că atunci este termenul limită, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a răspuns:

“Cred că vom afla mult mai devreme pentru că aceste jaloane nu sunt de natura celor pe care le putem lăsa să se întâmple cum am avut în trimestrul II, deci va trebui să fim din acest punct de vedere, zic eu un pic mai devreme cu aceste probleme limpezite, fiindcă ele sunt reforme grele. Noi avem în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reforma pensiilor, avem reforma salariilor, avem reforma fiscală şi avem reforma companiilor de stat care sunt urmărite direct de către Comisia Europeană şi trebuie pregătite ca atare”.

El a precizat că România are o perioadă de timp rezonabilă pentru jalonul respectivă să fie prezentat într-o formă acceptată de Comisie.
“Totuşi, mai există o perioadă de timp rezonabilă încât să avem jalonul prezentat într-o formă care să fie acceptată de Comisie, dar pe fond trebuie limpezit conţinutul jalonului şi ceea ce avem noi la nivel naţional, în condiţiile în care, subliniez, la nivel de Uniunea Europeană, lucrurile sunt tot la fel cu pensii de serviciu pentru anumite categorii de personal. Deci nu avem din acest punct de vedere o excepţie sau suntem unici în Uniunea Europeană cu această problemă a pensiilor de serviciu sau pensii ocupaţionale, indiferent ce denumire au”, a transmis Marcel Boloş.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...