Bosch anunţă reducerea numărului de angajaţi

Bosch trebuie să renunţe la aproximativ 1.500 de angajaţi la două din unităţile sale din Germania, până în 2025, pentru a adapta personalul la modificarea cererii şi la tehnologiile din sectorul auto, a informat duminică furnizorul de componente auto, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 11 dec. 2023, 08:53
Bosch anunţă reducerea numărului de angajaţi

Reducerile de locuri de muncă au fost anunţate prima dată de săptămânalul Automobilwoche.

„Ca şi alte companii, trebuie să ajustăm nivelul forţei de muncă la actuala situaţie, la schimbările structurale din sectorul auto şi la intrarea pe piaţă a noilor tehnologii. Vedem necesitatea de a ajusta până la 1.500 de angajaţi până în 2025, în domeniul dezvoltării, administrativ şi al vânzărilor, la divizia Drives, de la unităţile Feuerbach şi Schwieberdingen”, a afirmat un purtător de cuvânt al Bosch.

Bosch încearcă să mute angajaţii la alte departamente, să facă pensionări anticipate sau acorduri de disponibilizări voluntare, iar compania este în negocieri cu sindicatul privind concedierile.

„Ne confruntăm cu provocări mai extinse decât estimam la începutul anului …Chiar dacă vrem să menţinem un nivel optim al forţei de muncă, cu noile produse şi măsuri de formare profesională, va trebui să facem ajustări pentru a remedia situaţia din unele domenii”, se arată în comunicatul Bosch.

Compania a confirmat că nu se vor efectua concedieri obligatorii la diviziile de mobilitate din Germania până la finalul lui 2027.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Sibiu – Pitești: Au început lucrările pentru un nou tunel rutier
Autostrada Sibiu – Pitești: Au început lucrările pentru un nou tunel rutier
Pe șantierul Secțiunii 2: Boița - Cornetu a autostrăzii A1 Sibiu - Pitești au fost demarate lucrările pentru un nou tunel rutier la nivel autostradă....
Ilie Bolojan: Le transmit tuturor românilor aflaţi peste hotare respectul şi recunoştinţa mea
Ilie Bolojan: Le transmit tuturor românilor aflaţi peste hotare respectul şi recunoştinţa mea
Premierul Ilie Bolojan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, în care îşi exprimă ...
Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață în cel mai slab an din istoria industriei
Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață ...
Producătorul olandez de bere Heineken, al doilea jucător pe piaţa berii din România după Ursus, a câștigat cotă de ...
Franţa cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a înaintat în Liban
Franţa cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a înaintat în Liban
Franţa a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a anunţat că a ocupat ...