Budapesta protestează față de intenția Comisiei Europene de a elimina în statele membre UE importurile de energie din Rusia

Propunerea prezentată marţi de Comisia Europeană privind eliminarea importurilor energetice ruseşti în statele UE reprezintă "o încălcare gravă" a suveranităţii statelor membre, a reacţionat ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto, relatează agenţia spaniolă de presă EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 06 mai 2025, 21:12
Budapesta protestează față de intenția Comisiei Europene de a elimina în statele membre UE importurile de energie din Rusia

„Această decizie a Comisiei reprezintă o încălcare gravă a suveranităţii ţărilor europene, inclusiv a Ungariei, întrucât legislaţia UE stabileşte clar că fiecare ţară poate decide ce surse de energie utilizează şi de unde le obţine”, a afirmat ministrul ungar într-un mesaj video distribuit pe Facebook.

Pe de altă parte, el semnalează că propunerea pune într-un pericol „grav” securitatea aprovizionării cu energie a Ungariei, ţară foarte dependentă de importurile energetice din Rusia, de unde-şi achiziţionează circa 80% din necesarul de gaz natural şi circa 65% din cel de petrol.

Iniţiativa Comisiei Europene este „agresivă” şi presupune „încă o greşeală foarte gravă”, demonstrând în acelaşi timp că sancţiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei au fost un eşec, mai afirmă Peter Szijjarto.

Comisia Europeană a prezentat marţi o foaie de parcurs cu obiectivul ca statele UE să renunţe cât mai curând posibil la importurile de combustibili din Rusia, în special uraniu şi gaze naturale, enunţând măsuri precum interzicerea treptată a încheierii de noi contracte pentru importul de gaz rusesc şi rezilierea contractelor în vigoare astfel încât începând din anul 2027 ţările UE să nu mai cumpere deloc gaz din Rusia. Urmează că luna viitoare executivul comunitar să propună acţiuni legislative pentru atingerea acestui obiectiv.

„Mesajul către Rusia este clar: nu veţi mai putea să ne şantajaţi statele membre! Nu veţi mai putea să vă alimentaţi cu euro bugetul de război! Gazul vostru va fi interzis! Flota voastră din umbră va fi arestată!”, a indicat la o conferinţă de presă comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen. Acesta a mai susţinut că inclusiv în eventualitatea încheierii unui acord de pace între Ucraina şi Rusia ţările membre ale UE tot ar trebui să se debaraseze de energia rusească, în timp ce purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a apreciat că UE „se împuşcă singură în picior”.

În urma invaziei ruse în Ucraina şi a sabotării conductelor Nord Stream, UE a adoptat o politică de reducere a importurilor de gaze naturale ruseşti, care au fost înlocuite parţial de gazele naturale lichefiate (GNL) importate în special din SUA. Aduse cu nave transportatoare de gaz, aceste gaze sunt însă mai costisitoare decât gazele naturale transportate prin conductele existente. Or, blocul comunitar are nevoie de energie la preţuri reduse pentru a-şi menţine industriile competitive în concurenţa cu rivalii din China şi SUA, unde costurile energiei sunt de câteva ori mai mici.

Preşedintele american Donald Trump a cerut Uniunii Europene să cumpere mai mult GNL din SUA, ceea ce ar putea fi o concesie făcută de UE în negocierile cu Washingtonul asupra taxelor vamale impuse de Trump şi deocamdată suspendate parţial de acesta în timp ce au loc tratative.

Deşi Uniunea Europeană şi-a stabilit deja după invazia rusă în Ucraina obiectivul – neobligatoriu pentru statele membre – de a elimina complet importurile de gaze naturale ruseşti până în anul 2027, unele state membre nu au reuşit să-şi diversifice substanţial importurile energetice. Mai mult, importurile de gaze ruseşti în UE au crescut în anul 2024, după ce scăzuseră în 2023.

Anul trecut, 16,1% din petrolul consumat în UE a fost achiziţionat din SUA. De asemenea, 45,3% din gazele naturale lichefiate (GNL) importate anul trecut de UE provin din SUA. Alţi furnizori importanţi de GNL pentru ţările UE mai sunt Rusia (17,5%) şi Norvegia (13,5%), aceasta din urmă fiind de asemenea furnizorul a 45,6% din gazul natural importat de UE prin conducte.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Tragedie pentru poetul Mircea Dinescu. Celebra sa casă din Cetate a luat foc
FOTO Tragedie pentru poetul Mircea Dinescu. Celebra sa casă din Cetate a luat foc
”La data de 17 aprilie, poliţiştii Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Cetate au primit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat plângerea unui bărbat din comuna Cetate care sesizează......
Ministrul energiei, luat prin surprindere. Bogdan Ivan se miră de intenția Guvernului de a lista companii din energie
Ministrul energiei, luat prin surprindere. Bogdan Ivan se miră de intenția Guvernului de a lista companii din energie
Ministrul Energiei Bogdan Ivan, s-a declarat, sâmbătă, surprins de declaraţia vicepremierului Oana Gheorghiu cu privire ...
UPDATE Ultima oră. Răsturnare de situație în Iran. Navele se întorc din Strâmtoarea Ormuz. Vin iar scumpiri pentru benzină și motorină?
UPDATE Ultima oră. Răsturnare de situație în Iran. Navele se întorc din Strâmtoarea Ormuz. Vin iar scumpiri pentru ...
La nici 24 de ore după ce anunțase că a deschis complet Strâmtoarea Ormuz, prin care trece, în mod normal, 20% din tot ...
Raport FMI, anunț grav: Vom avea turbulențe majore în economie. Bursa, lovită în plin. Ce domenii vor fi afectate  mai rău.
Raport FMI, anunț grav: Vom avea turbulențe majore în economie. Bursa, lovită în plin. Ce domenii vor fi afectate mai ...
Trebuie să ne pregătim să ne punem centurile de siguranță, pentru că vin turbulențe majore în economie, anunță ...