Buget 2019 – Alocări record pentru primării: 46,6 mld. lei, creştere de 22,4% faţă de 2018

Sumele totale care se alocă bugetelor locale din veniturile bugetului de stat şi din subvenţii sunt de 46,6 miliarde lei, cu 22,4% mai mari decât cele alocate în anul 2018, ceea ce reprezintă 60,5% din totalul veniturilor bugetelor locale, precizează, joi seara, Ministerul Finanţelor Publice, care a prezentat principalii indicatori ai proiectului de buget pentru anul în curs.
Economica.net - vin, 01 feb. 2019, 06:24
Buget 2019 - Alocări record pentru primării: 46,6 mld. lei, creştere de 22,4% faţă de 2018

Astfel, din colectările de TVA, se vor aloca 11,1 miliarde lei pentru echilibrarea bugetelor locale, cu 5,4 miliarde lei, respectiv 95%, mai mult decât s-a alocat în anul 2018. Potrivit MFP, suma se adaugă la veniturile proprii ale unităţilor administrativ teritoriale care se vor încasa în anul 2019, precum şi excedentele acumulate până la sfârşitul anului 2018, în valoare de 13,1 miliarde lei, dar şi sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate, adică 2,3 miliarde lei.

Din impozitul pe venit colectat la bugetul de stat, 100% se repartizează bugetelor locale, respectiv 22,2 miliarde de lei, comparativ cu 71,5% (15 miliarde de lei) cât s-a repartizat în anul 2018.

O sumă de 10,9 miliarde de lei reprezintă totalul subvenţiilor de la bugetul de stat care se alocă prin bugetele unor ministere pentru investiţii (PNDL, spitale, şcoli, cofinanţate proiecte finanţate din fonduri europene, turism, mediu, etc.) şi asistenţă socială şi din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

„La fundamentarea sumelor alocate bugetelor locale s-au avut în vedere asigurarea: la Consiliile Judeţene – minim 400 lei/locuitor la nivelul judeţului, comparativ cu 250 lei/locuitor în anul 2018, la municipii (cu excepţia Municipiului Bucureşti), oraşe, comune – 1.200 lei/locuitor, comparativ cu 750 lei/locuitor în anul 2018. De asemenea, s-au stabilit plafoane minime de 2 milioane lei la comune, faţă de 1 milion de lei în anul 2018, 6 milioane lei la oraşe, comparativ cu 3 milioane lei în anul 2018 şi 20 milioane lei la municipii, de la 5 milioane lei în anul 2018. La Municipiul Bucureşti – minim 1.450 lei/locuitor; la sectoarele Municipiului Bucureşti – minim 1.350 lei/locuitor. Finanţarea integrală din bugetul local a cheltuielilor de asistenţă socială aferente protecţiei copilului şi persoanelor cu handicap, precum şi contribuţiile pentru personalul neclerical, în sumă de 6,3 miliarde lei”, precizează MFP.

Primarii din marile oraşe au avut, marţi, o întâlnire cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă, tema principală fiind alocările financiare care se fac de la bugetul de stat către autorităţile locale.

În urma discuţiilor, care au durat mai bine de trei ore, reprezentanţii AMR au susţinut alocarea a cel puţin o treime din bugetul de stat către autorităţile locale. Aceştia au avertizat că, în cazul în care varianta propusă de Guvern nu va fi agreată, vor protesta în faţa Guvernului, acţiune la care şi-a anunţat prezenţa şi primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
Grupul Renault a surprins întreaga industrie auto cu un anunț neașteptat și mai mult decât surprinzător. Luca de Meo, cel care a condus în ultimii ani compania care deține și marca Dacia,......
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, s-a împotrivit unui plan prin care Israel dorea să îl elimine ...
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Listarea la Bursa de Valori București (BVB) reprezintă un pas important pentru orice companie care dorește să atragă ...
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Consumatorii vulnerabili vor primi sprijin pentru facturile la energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieţei, mecanismul ...