Bulgaria pregătește instalarea de turbine eoliene în Marea Neagră, lângă granița cu România. Ce planuri au și în ce stadiu suntem noi

Parlamentul Bulgariei a elaborat un proiect de lege pentru instalarea de turbine eoliene în Marea Neagră, fiind vizată o zonă apropiată de granița cu România.
Mihai Nicuţ - mar, 12 dec. 2023, 09:23
Bulgaria pregătește instalarea de turbine eoliene în Marea Neagră, lângă granița cu România. Ce planuri au și în ce stadiu suntem noi

Parlamentarii bulgari au întocmit un proiect de lege pentru producerea de energie eoliană în Marea Neagră, în zona localității Shabla, din nord-estul țării, la nici 30 km de granița cu România, potrivit media bulgare, care nu dau totuși foarte multe detalii. Turbinele ar urma să fie amplasate la o distanță de 20-50 km de țărm, astfel încât să nu aibă un impact negativ asupra turismului și naturii. Legea ar trebui să fie adoptată în ianuarie 2024.

Potențialul eolian offshore din nordul coastei bulgare a Mării Negre ar fi de peste 116 GW. Numai în regiunea Shabla se pot construi în câțiva ani capacități de cel puțin 6 GW, ceea ce ar garanta independența energetică a țării, spun parlamentarii.

De asemenea, autoritățile se așteaptă ca producătorii de energie să aducă investiții în infrastructură în regiunea Dobrich, noi locuri de muncă în municipalitățile Shabla, Kavarna, Balchik și Dobrich.

Ne-o iau bulgarii înainte?

În România s-a elaborat deja, la nivelul Ministerului Energiei, încă din luna iulie un proiect de lege privind dezvoltarea capacităților eoliene de la Marea Neagră. Scopul legii este de se ajunge la 3.0000 MW instalați, în perimetre care ar ar urma să fie concesionate în urma unor proceduri competitive. În forma inițială a proiectului se dorea ca investițiile în eoliene offshore să beneficieze de schema de sprijin prin contracte de diferență, dar un alt draft de modificare, elaborat în toamnă, nu mai conține această prevedere, și, de altfel, și schema CfD, care face obiectul unei legislații specifice, este  întârziată.

Deși în ultimele luni ministrul Energiei spunea că legea eolienelor offshore trebuie să fie aprobată până la finalul anului, acest lucru nu s-a întâmplat încă, iar estimările consultanților din piață, ca și ale ministrului Burduja, spun că, în cel mai optimist scenariu, vom vedea primele turbine în Marea Neagră cel mai devreme în 2032.

Potrivit unui studiu al EPG de la începutul anului, turbinele eoliene offshore ar putea fi principala sursă de energie electrică pentru România pe termen lung, iar primele parcuri din largul Mării Negre ar putea apărea până în 2030. Investițiile sunt undeva la peste 8 miliarde de euro pentru 3.000 MW instalați, iar costul energiei este de circa 70 de euro pentru turbinele fixe – estimare pentru acea dată, cu siguranță mai mare azi pe fondul creșterii costurilor din ultimul an.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...