1EUR = 4.7274 RON | Bucureşti 30 º

Finanţe şi bănci

Bulgaria riscă falimentul bancar. Ce se întâmplă în România dacă o bancă are probleme?

Prăbuşirea furtunoasă şi naţionalizarea CorpBank, una dintre cele mai mari bănci din Bulgaria, ne aduce aminte de valul de falimente care a cuprins sistemul bancar românesc la finele anilor '90. Mai poate da faliment astăzi o bancă din România? ECONOMICA.NET a încercat să găsească răspunsul la unul dintre specialiştii care au administrat falimente celebre ca Dacia Felix sau Banca Internaţională a Religiilor  

12 aug, 2014 | | ECONOMICA.net

„Cea mai mare problemă pentru o bancă sunt retragerile de capital. Nu există instituţie de credit care să reziste la retrageri masive iar evenimentele din Bulgaria ne-au arătat clar acest lucru. Dacă este vorba şi de o bancă mare, cu impact semnificativ în economie, a cărei eventuală cădere prezintă risc de sistem, este clar că nu îţi poţi permite să o laşi. Şi atunci intervine statul. Nu direct, ci prin diverse vehicule. Aceasta este practica europeană iar în România situaţia este cumva similară cu cea din Franţa”, arată Stan Tîrnoveanu, partener la societatea Zamfirescu Racoţi&Partners.

Spre deosebire de perioada marilor falimente bancare când, după un interval de timp în care instituţia de credit era supusă suprevegherii speciale, urma direct lichidarea, în acest moment legislaţia a introdus o nouă instituţie denumită administrare specială. „ Dacă după perioada de trei luni de supraveghere specială banca nu dă semne de redresare se trece la administrarea specială. Se ridică dreptul de vot al acţionarilor, se preia unitatea şi se parchează pe un vehicul special care se numeşte bancă punte. Situaţia este similară cumva în Franţa. Se transferă toate activele şi pasivele pentru o perioadă de minimum doi ani pentru a putea face faţă cererilor de retragere. Nu este chiar o naţionalizare, o putem denumi preluare a controlului. Entitatea care preia activele nu este o instituţie a statutului ci Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar care este finanţat din cotizaţiile băncilor însă vorbim tot de o instituţie de utilitate publică. Dacă nu există suficienţi bani pentru a efectua majorarea de capital necesară pentru a stabiliza banca preluată , Fondul se mai împrumută cu garanţie de la stat, deci tot pe banii contribuabilului român. Potrivit legii, în doi ani trebuie găsit un cumpărător pentru activele bancare. Această perioadă poate fi însă prelungită”, explică avocatul care a administrat şi lichidările unor bănci celebre ca Dacia Felix sau Banca Internaţională a Religiilor.

 Noi am mai văzut, chiar recent, plecări liniştite”

Modelul utilizat de banca punte, anume încercarea de a transfera activele şi pasivele bancare de la instituţia cu probleme către entităţi mai solide nu este o noutate. Astfel de transferuri au avut loc chiar în ultimii ani în România, fără intervenţia BNR şi fără a se pune problema unui faliment. “ Noi am mai văzut plecări din piaţă în ultima perioadă. Ne amintim de RBS, Millennium, au mai fost şi altele.Acestea au fost plecări liniştite însă este vorba tot despre un transfer de portofoliu.”, continuă Tîrnoveanu.

În ultimii doi ani, mai multe grupuri bancare au ales sau au fost obligate să vândă operaţiunile din România. RBS, de exemplu, a transferat mai întâi portofoliul de retail şi apoi şi pe cel de corporate către Unicredit Ţiriac, Citibank şi-a vândut operaţiunile de retail către Raiffeisen şi, recent, portughezii de la Millennium s-au retras de pe piaţa locală printr-un transfer către ungurii de la OTP.

O situaţie ceva mai specială a fost în cazul preluării ATE de către Piraeus Bank. În acest caz, Piraeus a fost obligată de către statul grec să preia toate activele şi pasivele ATE, implicit şi pe cele din România. Ulterior, Piraeus a vândut licenţa de operare a ATE către omul de afaceri Dorinel Umbrărescu însă a rămas în portofoliu cu toate creditele şi depozitele băncii preluate. O altă decizie care nu a avut legătură cu România dar care a schimbat structura sistemului bancar local a fost transferarea portofoliului Bank of Cyprus către Marfin Bank în urma unei tranzacţii efcetuate sub jurisdicţia statului cipriot.

 Cine poate cere insolvenţa unei bănci şi când e o bancă insolventă

Starea de insolvenţă a unei instituţii de credit este definită în ordonanţa de guvern 10/2004. Potrivit actului normativ, o bancă este în pericol de insolvenţă dacă se constată că incapacitatea de a-şi putea achita datoriile exigibile sau dacă indicatorul de solvabilitate al băncii a scăzut sub 2%. În prezent, solvabilitatea minimă impusă de normele Băncii Naţionale a României este de 8% iar media pe sistem depăşeşte 10%. Teoretic, şi alte entităţi cu excepţia BNR pot cere insolvenţa unei instituţii de credit. În practică însă un astfel de demers este aproape imposibil să aibă şi finalitate.

„ Teoretic, orice creditor poate să ceară şi falimentul unei bănci în condiţiile legii şi cu avizul prealabil de la BNR. Chiar am asistat câteva bănci când le-a fost cerută insolvenţa. Nici vorbă să se poată întâmpla aşa ceva pentru că băncile au la dispoziţie un fond de rezervă la BNR de unde pot trage bani în caz de urgenţă. Nu există creditor care să nu se îndestuleze prin popriri, în mod real.”, a explicat Tîrnoveanu

 

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

Iulian Enache

Vara neputinţei

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO