Burduja spune dacă realizăm interconexiuni prețurile energiei ar scădea

Problema fundamentală a pieței de energie din Europa este lipsa interconexiunilor, iar acestea reprezintă o prioritate de rang zero pentru Uniunea Europeană, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, scrie Agerpres.
AGERPRES - mie, 26 feb. 2025, 13:01
Burduja spune dacă realizăm interconexiuni prețurile energiei ar scădea

„În Europa, problema este partea de interconexiuni. Dacă vă uitați pe piața spot, pe acele hărți cu care mă trezesc în fiecare dimineață și văd că România de multe ori este într-o culoare mai roșie, și nouă nu ne place foarte mult culoarea roșie după deceniile pe care le-am petrecut sub zodia asta, problema fundamentală o reprezintă lipsa interconexiunilor. Și, începând cu Belgia, care a preluat Președinția, și apoi cu Ungaria, inclusiv acum, cu noul comisar european Jorgensen (Dan Jorgensen, comisar pentru Energie și locuințe n.r.), interconexiunile reprezintă o prioritate de rang zero pentru Uniunea Europeană. Deci eu mă aștept ca în noul cadru financiar multianual să primească fonduri, și în special zonele de tranzit, Ungaria, Slovacia, Austria, să-și dezvolte aceste interconexiuni, pentru ca noi, în Europa, să fim pe o piață cu adevărat interconectată și deci să avem un preț mult mai bun, similar cu prețurile din vestul Europei”, a spus Burduja.

El a menționat lipsa interconexiunilor în centrul Europei, Austria-Slovacia nefiind interconectate în acest moment, și faptul că Austria-Ungaria și-ar putea dubla interconexiunile cu o investiție minimală.

„Gândiți-vă că, practic, realizarea acestor interconexiuni pe noi ne-ar avantaja, adică ne-ar scădea prețurile în multe momente ale unui an, dar pe austrieci și pe alții i-ar dezavantaja pentru că lor le-ar crește puțin prețurile. Sigur, pe măsură ce noi ne dezvoltăm capacitatea de producție, toată lumea o să aibă de câștigat dintr-o piață europeană cu adevărat integrată. Dar, revenind la principii, suntem în Uniunea Europeană, avem o piață energetică unică, sau ar trebui să o avem și nu o avem. Și, dacă vă uitați pe hărțile invocate mai devreme, veți vedea că noi tot timpul ne cuplăm, de exemplu, cu Bulgaria sau cu Grecia sau cu ambele și în multe momente ale anului avem prețuri mai mari. Dacă aceste interconexiuni s-ar dezvolta, vă dați seama că prețurile ar crește pe întreaga piață regională, pentru noi ar scădea, dar pentru alte state care acum sunt conectate mai bine la vest, la energia mai ieftină, din Franța sau din Spania, prețurile ar crește în momentul în care s-ar interconecta mai bine cu Estul. E un principiu al vaselor comunicante, dacă vreți”, a explicat ministrul Energiei la ZF Power Summit 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție mare în regenerabil: Israelienii de la Zephyrus cumpără portofoliul din România de 766 MW de fotovoltaic și 112 MW de baterii al austriecilor de la CCE
Tranzacție mare în regenerabil: Israelienii de la Zephyrus cumpără portofoliul din România de 766 MW de fotovoltaic ...
Compania austriacă specializată în dezvoltarea şi implementarea de proiecte de energie regenerabilă CCE Holding a semnat vânzarea întregului său portofoliu de regenerabile și stocare din......
Eveniment internațional de elită, la București. Avrămescu, prim-vicepreședinte ASF, la Forumul Finanțe Digitale: AI și digitalizarea ajută piețele, dar e nevoie de atenție
Eveniment internațional de elită, la București. Avrămescu, prim-vicepreședinte ASF, la Forumul Finanțe Digitale: AI ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a organizat, astăzi, în colaborare cu Institutul de Studii Financiare (ISF), ...
AEP: Partidele politice – subvenţii de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie. Cei mai mulți bani au plecat la PSD și AUR
AEP: Partidele politice – subvenţii de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie. Cei mai mulți bani au plecat ...
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenţii de la bugetul de stat ...
Ciprian Ciucu a anunţat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Ciprian Ciucu a anunţat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că va solicita o întrevedere cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, ...