Bursa a crescut cu 1,12%, pe un rulaj susţinut de tranzacţiile cu titluri FP şi Erste Bank

Bursa a crescut cu 1,12% miercuri, după ce marţi indicele general al BVB a atins cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani şi nouă luni, pe o lichiditate susţinută de operaţiunile cu acţiuni Fondul Proprietatea (FP) şi Erste Bank (EBS).
Economica.net - mie, 06 iun. 2012, 15:42
Bursa a crescut cu 1,12%, pe un rulaj susţinut de tranzacţiile cu titluri FP şi Erste Bank

La jumătatea zilei piaţa urca cu 1,58%, în condiţiile în care bursele mature înregistrau câştiguri de până la 2%. Creşterile au încetinit în a doua jumătate a şedinţei şi pe pieţele vest-europene.

„Creşterea de astăzi (miercuri, n.r) s-a datorat aprecierilor consistente consemnate de pieţele externe. Cauza o constituie schimbarea percepţiei investitorilor vis-a-vis de situaţia din zona euro, după întalnirea G7. Miniştrii de finanţe ai statelor G7 sunt mult mai hotărâţi să ajute Spania şi Grecia pentru a se stabiliza economic. În plus, creşterea impresionantă a PIB-ului din Australia a dus la o creştere importantă pe pieţele asiatice, fapt care a amplificat şi creşterile din Europa”, a afirmat directorul de operaţiuni al Estinvest, Marcel Murgoci.

Miniştrii de Finanţe ai statelor G7 s-au angajat marţi să colaboreze pentru stabilizarea economică a Spaniei şi Greciei, iar Japonia a anunţat că este pregătită să acorde sprijin, dacă este nevoie. Totodată, oficialii nu au discutat despre o posibilă ieşire a Greciei din zona euro.

„Deocamdată, avem un trend descrescător. Până la alegerile generale din Grecia şi, mai ales, până la summit-ul UE de la sfarşitul lunii iunie, pieţele vor fi destul de agitate, fragile la orice fel de zvon. Direcţia poate fi oricare, investitorii acţionând în funcţie de evenimentele zilnice. Sunt extrem de atenţi la orice zvon şi reacţioneaza impulsiv, ceea ce poate conduce la reacţii destul de violente (creşteri sau scăderi considerabile)”, consideră Murgoci.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în urcare cu 1,37%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,47% peste nivelul de marţi.
Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în creştere cu 1,12%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a urcat cu 1,33%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 22,7 milioane lei (5 milioane euro), valoare cu 62% peste rulajul şedinţei precedente, de 14 milioane lei ( 3,1 milioane euro).

Lichiditatea de miercuri a fost susţinută în proporţie de 59% de transferurile cu acţiunile Erste Bank (7,17 milioane lei) şi operaţiunile cu acţiuni Fondul Proprietatea ( 6,24 milioane lei).

Moody’s a retrogradat miercuri Erste, Raiffeisen şi UniCredit Austria în cadrul unei acţiuni mai ample, care a vizat şi şapte bănci din Germania, considerate de agenţie vulnerabile la condiţiile dificile de pe unele pieţe din Europa Centrală şi de Est şi la noi şocuri provocate de criza din zona euro.

Acţiunile Erste (EBS) au crescut însă cu 1,27%, la 63,8 lei (14,3 euro), aliniindu-se astfel la cotaţia de pe bursa de la Viena. Pe piaţa din Austria, aceste titluri erau cotate la 14,29 euro la finalul sesiunii locale.

„Ceea ce s-a întamplat pe acţiunile Erste nu are legătură cu retrogradarea băncii. Ştirea a venit într-o piaţă pozitivă şi cred mai degrabă că s-a realizat un schimb sau transfer de pachet de la un investitor la altul (poate pentru a muta riscul)”, a spus Murgoci.

Acţiunea FP a fost şi miercuri în topul celor mai lichide titluri de la BVB, fiind o acţiune care” indiferent de evoluţia pietei ţine capul de afiş al Bursei”, spune directorul de tranzacţionare de la Estinvest.

Ultima tranzacţie cu acţiunile Fondului Proprietatea a fost realizată la 0,825 lei, preţ în creştere cu 0,54%.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...