Bursa a crescut uşor la debutul şedinţei, într-o piaţă apatică

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,16% la deschiderea şedinţei de joi, într-o piaţă apatică şi unde au fost realizate tranzacţii cu acţiuni emise de 17 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Economica.net - J, 27 dec. 2012, 08:44
Bursa a crescut uşor la debutul şedinţei, într-o piaţă apatică

La ora 10:15, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,22%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,3% peste nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,3%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut nesemnificativ, cu 0,09%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, se plasa cu 0,33% peste şedinţa anterioară.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 449.000 lei (101.000 de euro), de trei ori sub rulajul de la debutul şedinţei precedente, de 1,3 milioane lei (peste 300.000 de euro).

Acţiunile OMV Petrom (SNP) şi titlurile Băncii Transilvania (TLV) au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 254.000 de lei şi, respectiv, de 143.000 de lei. Astfel, cele două acţiuni au asigurat 88% din rulajul pieţei. Titlurile OMV Petrom au avansat cu 0,26%, la 0,42 lei, iar acţiunile băncii au crescut cu 0,81%, la 1,24 lei.

Piaţa locală a fost închisă marţi şi miercuri pentru sărbătoarea Crăciunului.

Bursele europene au deschis joi în scădere uşoară, în aşteptarea reluării negocierilor de la Washington privind măsurile de austeritate care ar putea fi activate automat la începutul anului viitor, riscând să provoace o nouă rundă de recesiune.

Te-ar mai putea interesa și
Siegfried Mureşan nu a mers la sediul PSD, unde îl aștepta Sorin Grindeanu. „Din perspectiva noastră, în acest moment, e evident că domnul Siegfried Mureşan nu-şi doreşte să fie prim-ministru”
Siegfried Mureşan nu a mers la sediul PSD, unde îl aștepta Sorin Grindeanu. „Din perspectiva noastră, în acest ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a aşteptat, miercuri, până la ora 17:00, la sediul central al partidului, pe premierul desemnat Siegfried Mureşan. Pentru că Mureşan nu a venit, Grindeanu......
Motoren Feuer și Reloc au semnat un acord pentru recondiționarea locomotivelor diesel. Lucrările de reparații vor fi făcute la Craiova, iar compania germană va furniza piesele
Motoren Feuer și Reloc au semnat un acord pentru recondiționarea locomotivelor diesel. Lucrările de reparații vor fi ...
Compania germană Motoren Feuer, specializată în domeniul recondiționării sistemelor de propulsie pentru automotoare ...
Lanțul canadian de cinematografe Cineplex a lansat o schimbare strategică și a numit un nou director general
Lanțul canadian de cinematografe Cineplex a lansat o schimbare strategică și a numit un nou director general
Operatorului canadian de cinematografe Cineplex Inc a lansat o revizuire strategică. în urma căreia s-ar putea ajunge ...
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Am parcurs cel mai recent raport interimar al OECD, sugestiv intitulat Weathering Successive Shocks. Dincolo de prognozele ...