Bursa a crescut uşor, pe un rulaj redus şi salvat de două tranzacţii cu acţiuni Ropharma

Bursa de la Bucureşti a încheiat în creştere cu doar 0,36%, într-o piaţă apatică şi unde lichiditatea a ajuns cu greu la 11,4 milioane lei, sumă din care aproape jumătate reprezintă două tranzacţii cu 3% din acţiunile Ropharma (RPH).
Economica.net - lun, 19 nov. 2012, 15:12
Bursa a crescut uşor, pe un rulaj redus şi salvat de două tranzacţii cu acţiuni Ropharma

Piaţa a fost pe verde chiar din primele minute, însă la fel ca în precedentele şedinţe cei mai mulţi investitori au adoptat poziţii de aşteptare. Punctul maxim de creştere a fost atins în jurul orei 11:30, când indicele general BET-C era cu 0,5% peste nivelul de vineri. După ora 14:00, piaţa de la Bucureşti a revenit spre nivelurile de vineri, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse, deşi bursele vest-europene au continuat să urce cu până la 1,9% în a doua parte a zilei.

„Cumulul de evenimente de pe scena politico-economică locală, coroborat cu evoluţia sub aşteptări a economiei europene, crează un cadru nefavorabil pentru bursa locală, profund afectată de lipsa de lichiditate şi perspective de dezvoltare. Nu cred că apropierea alegerilor este factorul determinant al dezinteresului investitorilor pentru tranzacţionare, ci mai degrabă grava inconsistenţă din ultimii ani a mediului politic pentru conturarea unui program sustenabil de relansare a economiei româneşti, în general, şi a pieţei de capital, în particular. Din experienţa tuturor schimbărilor de pe scena politică românească din ultimii 20 de ani, niciun partid sau guvern nu a fost capabil să pună în aplicare un program concret pentru promovarea pieţei de capital la dimensiunea corectă şi reprezentativă pentru o ţară din UE”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.

El a adăugat că amânarea listărilor a îndepărtat şi mai mult bursa locală de pe „radarul” investitorilor străini, iar continuarea „neinspiratului obicei” de a implica politicul în managementul companiilor de stat conduce la blocarea dezvoltării acestora şi a transparentizării lor prin prezenţa la cota bursei.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,35%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,38% peste nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), avansa cu 0,23%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, era cu 0,55% peste şedinţa precedentă.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 0,29%.

La ora 12:50 au fost realizate două tranzacţii direct în piaţa principală cu 3% din acţiunile Ropharma pentru 5,5 milioane lei. Aceste operaţiuni au ridicat vizibil rulajul pieţei, care anterior era la aproape 2 milioane de lei. La finalul şedinţei, cele două tranzacţii au reprezentat 48% din lichiditatea pieţei, de 11,4 milioane lei.

Cele două tranzacţii cu acţiunile distribuitorului de medicamente au fost realizate la preţul de 0,63 lei, cu 1,1% sub închiderea de vineri. După acest moment, titlurile au trecut pe verde, iar la închidere erau pe creştere cu 1,57%, la 0,647 lei. Toate operaţiunile de luni cu acţiunile Ropharma au cumulat 5,55 milioane lei.

Rulajul bursei, de 11,4 milioane lei (2,5 milioane euro), este cu puţin peste cel de vineri, de 11 milioane lei (2,4 milioane euro).

Titlurile Ropharma au fost urmate în topul lichidităţii, de acţiunile Fondului Proprietatea (1,7 milioane lei) şi titlurile SIF Transilvania (842.000 de lei). Cotaţia titlurilor Fondului Proprietatea a stagnat la 0,5345 lei, iar cea mai recentă operaţiune cu acţiunile SIF Transilvania a fost realizată la 0,602 lei, preţ în creştere cu 1,18%.

„Datorită acumulărilor pentru perioada de dividende, sfârşitul anului şi începutul anului viitor sunt perioadele în care mă aştept să văd volume de tranzacţionare în crestere. Dar, dacă în acest răstimp piaţa de capital nu va beneficia de un program de relansare, îmi este teamă că la jumătatea anului viitor vom înregistra valori de tranzacţionare şi mai reduse decât cele cu care ne-am obişnuit în ultima perioadă”, a mai spus Chişu.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 201.000 de lei, valoare dublă faţă de rulajul de vineri, de numai 98.000 de lei.

Titlurile firmei Bucur Obor (BUCU), care administrează ccentrul comercial cu acelaşi nume din Capitală, au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 51.000 de lei, iar preţul a crescut cu 0,98%, la 3,08 lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,9%, revenind de la minimul ultimelor 3 luni, după ce preşedintele SUA, Barack Obama, s-a arătat încrezător că va reuşi să ajungă la un compromis împreună cu Congresul pentru un nou buget.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...