Bursa a deschis în creştere cu 1,5%, în linie cu pieţele externe

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 1,51% la deschiderea şedinţei, urmând evoluţia burselor externe, care au fost susţinute de optimismul investitorilor după ce Spania a obţinut în week-end un ajutor pentru bănci de până la 100 miliarde euro.
Economica.net - lun, 11 iun. 2012, 08:40
Bursa a deschis în creştere cu 1,5%, în linie cu pieţele externe

După primele 25 de minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, avansa cu 1,84%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,1% peste închiderea de vineri.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a crescut cu 2,05%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a urcat cu 1,86%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 1,7 milioane lei (388.000 de euro), valoare de peste două ori mai mare decât rulajul din perioada similară a şedinţei precedente, de 771.000 de lei (173.000 de euro).

Acţiunile Erste (EBS) şi SIF Transilvania (SIF3) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 745.000 de lei şi, respectiv, 419.000 de lei. Preţul titlurilor Erste a crescut cu 2,66%, la 65,7 lei, iar acţiunile SIF Transilvania au avansat cu 2,77%, la 0,445 lei.

Marile burse europene au deschis ziua în creştere cu până la 2,5%, iar piaţa de la Madrid a urcat cu 5%, după ce Spania a cerut finanţare externă de 100 miliarde euro pentru stabilizarea sectorului bancar. Creşterile ar putea fi limitate de temerile privind alegerile de duminică din Grecia, care ar putea tranşa disputa internă dacă statul elen rămâne sau nu în zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbări pe piața zborurilor VIP: Câți bani fac avioanele lui Țiriac, ale fraților Pavăl, Dan Șucu și proprietarilor One United. Cine este liderul
Schimbări pe piața zborurilor VIP: Câți bani fac avioanele lui Țiriac, ale fraților Pavăl, Dan Șucu și proprietarilor ...
Piața zborurilor private din România continuă să fie dominată de aceeași companie, în timp ce noi firme, fondate de milionari români, încearcă să-și facă loc pe piață și încep să......
Nou parc eolian al danezilor de la Eurowind, 48 MW în Dobrogea. Autorizație de la ANRE
Nou parc eolian al danezilor de la Eurowind, 48 MW în Dobrogea. Autorizație de la ANRE
Centrala eoliană Pecineaga Nord-Est, de 48 MW, proiect al Eurowind Energy care s-a calificat la schema CfD urmează să ...
Trump condiționează promulgarea unei legi prin care se facilitează construcția de locuințe de adoptarea unei noi legi electorale
Trump condiționează promulgarea unei legi prin care se facilitează construcția de locuințe de adoptarea unei noi legi ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că va promulga o lege adoptată cu o zi înainte de Congres şi ...
Datoria publică a României va ajunge la 63,4% din PIB în 2027 și la 90% în zece ani, se arată în Raportul de convergență al Comisiei Europene
Datoria publică a României va ajunge la 63,4% din PIB în 2027 și la 90% în zece ani, se arată în Raportul de convergență ...
Datoria publică a României este estimată la 61,6% din PIB în 2026, va urca la 63,4% din PIB în 2027 şi este proiectată ...