Bursa a deschis în scădere uşoară şi pe o lichiditate redusă

Bursa de la Bucureşti a deschis şedinţa în scădere cu 0,32%, într-o piaţă în care au fost realizate tranzacţii de doar 133.000 de lei, cu acţiuni emise de 15 din cele 81 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Economica.net - lun, 22 oct. 2012, 08:11
Bursa a deschis în scădere uşoară şi pe o lichiditate redusă

Piaţa a continuat, astfel, să se corecteze uşor, pentru a doua şedinţă consecutiv, după cinci sesiuni în care a crescut cu aproape 2,7%.

După primele 12 minute ale şedinţei de luni, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,46%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,52% sub nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut cu 0,4%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 0,32%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,46% sub nivelul de la finalul şedinţei precedente.

Tranzacţiile din primele minute au cumulat doar 133.000 de lei (29.000 de euro), valoare din care două treimi reprezentau operaţiunile cu titlurile SIF Transilvania (49.000 de lei) şi Erste (41.000 de lei).

Titlurile SIF Transilvania au scăzut cu 0,66%, la 0,604 lei, corectându-se uşor pentru a doua şedinţă consecutiv, după ce în precedentele patru sesiuni au urcat 9,3%.

Market makerii de la BVB acţiunile Erste au continuat să menţină cotaţia de la Bucureşti la un nivel apropiat celei de la Viena, astfel că preţul a scăzut cu 1,04%, la 86 lei.

Marile pieţe europene au deschis şedinţa în scădere uşoară, cu până la 0,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Engie Building Solutions SRL de către Specialized Services Holdings SA
Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Engie Building Solutions SRL de către Specialized Services Holdings SA
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Specialized Services Holdings SA intenţionează să preia Engie Building Solutions SRL, a anunţat vineri autoritatea de concurenţă....
Cod galben de inundații. Râurile unde vor fi depășite cotele de atenţie
Cod galben de inundații. Râurile unde vor fi depășite cotele de atenţie
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ...
Bolojan: Cu bune, cu rele, o parte din jaloanele PNRR s-au rezolvat în Parlament, cu preţul mutilării unora
Bolojan: Cu bune, cu rele, o parte din jaloanele PNRR s-au rezolvat în Parlament, cu preţul mutilării unora
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o parte dintre jaloanele din PNRR au fost rezolvate, "cu bune, cu ...
Restricții pe aeroportul din Catania, după noi erupții ale vulcanului Etna
Restricții pe aeroportul din Catania, după noi erupții ale vulcanului Etna
O nouă activitate eruptivă a vulcanului Etna, cel mai înalt vulcan activ din Europa, cu o altitudine de aproximativ 3.350 ...