Bursa a scăzut cu 0,67%, iar rulajul a fost susţinut şi miercuri de acţiunile Transelectrica

Bursa de la Bucureşti a scăzut miercuri cu 0,67%, pe cea mai redusă lichiditate din ultimele trei luni, în lipsa acţiunilor Fondului Proprietatea (FP) de la tranzacţionare, iar cele mai transferate acţiuni au fost titlurile Transelectrica (TEL).
Economica.net - mie, 04 apr. 2012, 15:15
Bursa a scăzut cu 0,67%, iar rulajul a fost susţinut şi miercuri de acţiunile Transelectrica

„Incertitudinea şi prudenţa investitorilor continuă să caracterizeze piaţa, investitorii nemaifacându-si simţită prezenţa decât pe anumite titluri, pentru care aceştia încearcă să speculeze anumite evenimente. Din acestă cauză, lichiditatea pieţei a scăzut treptat în ultimele şedinţe”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

Mureşian crede că o altă cauză poate fi reţinerea investitorilor străini, care au devenit probabil mai prudenţi din cauza contextului internaţional incert.

„Există totuşi şi acţiuni care reuşesc să iasă în evidenţă, Transelectrica fiind şi astăzi una dintre cele mai tranzacţionate acţiuni din piaţă. Închiderea cu succes a ofertei de vânzare a dus la creşterea rapidă atât a volatilităţii, cât şi a lichidităţii pe acest emitent, cel mai probabil datorită mişcărilor făcute de către investitorii care au cumpărat acţiuni în ofertă”, a spus directorul de tranzacþionare de la Intercapital.

Titlurile Transelectrica au scăzut cu 0,84%, la 15,32 lei, iar valoarea transferurilor a fost de 1,78 milioane lei. Acţiunile au fost intens tranzacţionate şi marţi, acoperind 45% din rulaj.

Unii brokeri cred că o parte dintre investitorii care au cumpărat titluri în oferta Transelectrica au început să vândă marţi la preţuri în scădere pentru a limita pierderile pentru că preţul din ofertă a fost mai mare decât cel de la bursă.

Cotaţia acţiunilor Transelectrica este miercuri cu 2,48% sub preţul din ofertă pe tranşa micilor investitori, de 15,71 lei/acţiune, şi cu 2,8% peste cel din tranşa investitorilor mari, de 14,9 lei/titlu.

Indicii de la BVB au consemnat scăderi încă din primele minute de tranzacţionare de miercuri, pe o lichiditate redusă. Acţiunile FP, care de regulă sunt cele mai lichide din piaţă, au fost suspendate de la tranzacţionare pentru întrunirea AGA.
Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat, miercuri, propunerea celui mai mare acţionar, fondul american de hedging Elliott Associates, de vânzare de active, iar banii respectivi să fie distribuiţi acţionarilor.

De asemenea, acţionarii Fondului au aprobat miercuri, în principiu, listarea secundară a Fondului la bursa din Varşovia.

La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se plasa cu 0,23% sub nivelul de marţi, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au adus o scădere de 0,87% pentru indicele BET-NG.

Totodată, indicele BET-FI, care a urmărit acţiunile celor cinci SIF-uri, având în vedere că titlurile FP au fost suspendate, a coborât cu 0,74%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 0,52%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate.

Valoarea tranzacţiilor realizate cu acţiuni a fost de 8,33 milioane lei (1,9 milioane euro), cu 43% sub rulajul de la finalul sesiunii de marţi, de 14,7 milioane lei (3,3 milioane euro). O lichiditate mai redusă pe segmentul de acţiuni a fost consemnată în luna ianuarie.

Rulaje puţin peste un milion de lei au consemnat acţiunile Banca Transilvania (1,11 milioane lei) şi SIF Transilvania (1,07 milioane lei ). Titlurile băncii au închis cu un avans de 1,74%, la un preţ de 1,17 lei, iar cotaţia acţiunilor SIF3 a coborât cu 1,41%, la 0,697 lei.

Pe piaţa Rasdaq, jucătorii au realizat transferuri de 311.000 lei, peste lichiditatea de marţi, de numai 183.000 de lei.
„Tendinţa preţurilor cred că va fi caracterizată mai mult de o evoluţie în lateral, pe volume derizorii, cel puţin până ce se vor desfăşura adunările generale ale acţionarilor şi vor trece datele de înregistrare. Ulterior acestor evenimente, cred că ne putem aştepta la o modificare a trendului pieţei şi chiar la intrarea indicilor într-o zona de corecţii”, a mai spus Mureşian.

Marile pieţe euroepen au înregistrat scăderi mai pronunţate, de până la 1,9%, iar acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de miercuri în scădere, după comentarii ale Rezervei Federale care au temperat speranţele că ar putea relua suplimentarea lichidităţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii "Unirii" A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ au ajuns la un stadiu de execuţie de 10% după prima lună de la deschiderea şantierului, a anunţat......
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a propus-o Guvernul
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a ...
Rusia va avea anul acesta un deficit bugetar de 3% din PIB, aproape dublu faţă de plan şi mai ridicat faţă de 2025, ...
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele american a anunțat că SUA vor construi două baze militare mari în Groenlanda
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut marţi tuturor statelor membre ale Curţii Penale Internaţionale (CPI) să se retragă ...
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut în ultimul său discurs în fața Adunării Generale reglementarea inteligenței artificale și încheierea războaielor
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut în ultimul său discurs în fața Adunării Generale reglementarea inteligenței ...
Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite Antonio Guterres a profitat de ultimul său discurs în faţa Adunării ...