Bursa a scăzut cu 0,6%, iar rulajele au continuat să fie reduse

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,67% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea abia s-a apropiat de 3 milioane lei (649.000 de euro).
Economica.net - lun, 08 oct. 2012, 11:00

Piaţa a fost pe roşu încă din primele secunde, continuând să evolueze în linie cu bursele externe. Astfel, piaţa a pierdut câştigul fragil, de 0,66%, înregistrat vineri.

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,63%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,63% sub nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a debutat în scădere cu 0,71%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 0,76%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în scădere cu 0,52%.

Lichiditatea pieţei a fost cu 24% sub rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 2,9 milioane lei (649.000 de euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi BRD (BRD) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 946.000 de lei şi, respectiv, de 902.000 de lei. Aceste titluri au asigurat aproape două treimi din rulajul pieţei. Cotaţia titlurilor Fondului Proprietatea a scăzut cu 0,28%, la 0,525 lei, iar acţiunile BRD au scăzut cu 1,7%, la 7,5 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1,4%, pe fondul incertitudinii investitorilor privind plata următoarei tranşe de ajutor extern pentru Grecia, în timp ce miniştrii de Finanţe din zona euro se întâlnesc în Luxembourg. Liderii europeni vor încerca să împiedice situaţia din Spania să declanşeze noi tensiuni, în contextul pregătirilor pentru un summit săptămâna următoare, care ar trebui să contribuie la calmarea crizei datoriilor.

Miniştrii de Finanţe din zona euro se întâlnesc luni în Luxembourg pentru a discuta situaţia Spaniei şi o cooperare bancară mai strânsă.

Te-ar mai putea interesa și
Cum începe leul săptămâna în care se votează Guvernul Siegfried Mureşan – curs valutar interbancar 28.09.2026
Cum începe leul săptămâna în care se votează Guvernul Siegfried Mureşan – curs valutar interbancar 28.09.2026
Curs valutar - Euro a început ziua în palierul 5,2709 lei - 5,2795 lei, aproape de maximul istoric anunţat miercuri la cursul BNR (5,2788 lei), şi aproape de nivelul anunţat vineri de Banca......
Noul coridor al petrolului – A început tranzitul de produse petroliere între Siria şi Irak
Noul coridor al petrolului – A început tranzitul de produse petroliere între Siria şi Irak
Siria, devenită de la începutul războiului din Orientul Mijlociu o răscruce de tranzit energetic, a început în această ...
EXCLUSIV De ce nu a cumpărat Romgaz gaze americane, așa cum și-ar fi dorit fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan. Pierderi estimate de 300 de milioane de euro pe an, în scenariul negativ
EXCLUSIV De ce nu a cumpărat Romgaz gaze americane, așa cum și-ar fi dorit fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan. ...
Romgaz, producătorul național de gaze, a analizat propunerea de cumpărare de gaze naturale lichefiate (LNG) americane ...
Crescătorii de oi au pierdut după interdicția exporturilor 20% din prețul cu care își vindeau marfa
Crescătorii de oi au pierdut după interdicția exporturilor 20% din prețul cu care își vindeau marfa
Prețul cărnii de oaie la poarta fermei a scăzut cu aproximativ 20% de când Comisia Europană a interzis exporturile de ...