Bursa a scăzut uşor, iar rulajul a atins un nou nivel minim pentru ultimele trei săptămâni

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,22%, într-o piaţă apatică şi unde valoarea tranzacţiilor cu acţiuni abia a ajuns la 7,7 milioane lei şi a atins, astfel, un nou nivel minim al ultimelor trei săptămâni.
Economica.net - J, 22 nov. 2012, 15:04
Bursa a scăzut uşor, iar rulajul a atins un nou nivel minim pentru ultimele trei săptămâni

Piaţa a debutat pe scădere foarte uşoară, iar după primele 30 de minute a reuşit să treacă pentru scurt timp pe verde. Ulterior, bursa s-a întors pe roşu, însă la fel ca în şedinţele precedente, volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse şi atenţia puţinilor investitori a fost axată doar pe câteva acţiuni.

„Piaţa îşi continuă apatia şi doar câteva acţiuni mai ies în evidenţă, în special acelea care dau perspective investitorilor. Aceste acţiuni probabil că vor performa şi în prima parte a anului viitor, având fundamente solide. Interesul asupra pieţei va creşte cu adevărat doar atunci când vor începe ofertele publice pentru Romgaz, Transgaz sau Hidroelectrica. Abia atunci când vom începe să avem cu adevărat mize pentru investititori, în afară de Fondul Proprietatea, vom vedea şi o creştere a apetitului investiţional pentru piaţa de capital din România”, a declarat pentru MEDIAFAX şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance, Gabriel Necula.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,23%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, staţiona la nivelul de miercuri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în stagnare, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, era în creştere cu 0,16%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era cu 0,46% peste nivelul de la închiderea de miercuri.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de doar 7,7 milioane lei (1,7 milioane euro), valoare cu 5% sub rulajul şedinţei precedente, de 8,1 milioane lei (1,8 milioane euro). O lichiditate mai redusă decât cea de joi a fost atinsă la 5 noiembrie, când tranzacţiile au însumat doar 6,7 milioane lei (1,5 milioane euro).

„Din păcate ne învârtim în jurul aceluiaşi context de câteva luni şi nu prea sunt perspective să vedem o schimbare majoră de peisaj până la sfârşitul anului”, a mai spus brokerul.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi titlurile SIF Transilvania (SIF3) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 2,1 milioane lei şi, respectiv, de aproape 1,6 milioane lei. Cele două acţiuni au asigurat, astfel, aproape jumătate din rulajul bursei. Cea mai recentă operaţiune cu titlurile SIF Oltenia a fost realizată la 1,305 lei, preţ similar ultimei cotaţii de miercuri, iar acţiunile SIF Transilvania au avansat cu 1,14%, la 0,62 lei.

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP), care de regulă sunt cele mai lichide din piaţă au consemnat doar al treilea rulaj, de aproape 1,2 milioane lei. Cel mai recent transfer a fost efectuat la 0,534 lei, preţ în creştere cu 0,19%.

La ora 15:16 a fost realizat un deal cu 0,31% din acţiunile Băncii Comerciale Carpatica (BCC), pentru 365.000 de lei, la un preţ cu 0,27% sub închiderea de miercuri. Pe piaţa principală, aceste titluri au încheiat ziua în creştere cu 3,01%, la 0,0377 lei, pe un rulaj de doar 395 de lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 318.000 de lei, valoare cu 46% sub rulajul de miercuri, de 591.000 de lei (130.000 de euro).

Titlurile Armax Gaz (ARAX) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 202.000 de lei, iar preţul a stagnat la 0,065 lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,7%. Pieţele au fost pe verde încă din primele minute, datorită optimismului generat de datele privind creşterea industriei manufacturiere din China. Ulterior, optimismul investitorilor a fost susţinut de publicarea unor date peste aşteptări privind industria manufacturieră în zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...