Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj susţinut în principal de acţiunile Băncii Transilvania

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,13% în prima parte a ultimei şedinţei din acest an, într-o piaţă în care majoritatea acţiunilor au continuat să înregistreze rulaje reduse, iar lichiditatea a fost asigurată în principal de transferuri cu titlurile Băncii Transilvania (TLV).
Economica.net - vin, 28 dec. 2012, 11:54
Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj susţinut în principal de acţiunile Băncii Transilvania

La ora 13:15, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,32%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,53% sub nivelul de joi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 0,28%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,16% peste ziua precedentă.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 0,76%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 11,1 milioane lei (2,5 milioane euro), valoare aproape dublă faţă de rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 6,6 milioane lei (1,5 milioane euro). Peste 40% din rulajul pieţei a fost asigurat de tranzacţii cu acţiunile Băncii Transilvania (4,8 milioane lei, din care două deal-uri de 3,7 milioane lei).

Cele două deal-uri au fost realizate la preţul de 1,28 lei, similar ultimei cotaţii de joi, iar pe piaţa principală preţul a scăzut cu 0,7%, la 1,271 lei. Corecţia uşoară vine după ce joi, titlurile băncii au urcat cu peste 4%.

Tranzacţii negociate au fost realizate şi cu acţiuni Cemacon (457.000 de lei) şi cu titluri SIF Muntenia (390.000 de lei).

Acţiunile SIF Transilvania (SIF3) au fost cele mai lichide din piaţa principală, cu operaţiuni de 1,4 milioane lei, iar preţul a crescut nesemnificativ, cu 0,07%, la 0,702 lei.

Titlurile Fondului Proprietatea, care de regulă sunt cele mai lichide din piaţă, au consemnat doar al patrulea rulaj, de 843.000 de lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,8%, investitorii aşteptând evoluţia negocierilor din Congresul SUA pentru evitarea unei crize fiscale. Preşedintele SUA Barack Obama i-a convocat pe liderii din Congres la Casa Albă pentru o întâlnire cu trei zile înaintea termenului limită la care vor intra în vigoare majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli cu impact de circa 600 de miliarde de dolari. Investitorii se tem că timpul ar putea fi, însă, prea scurt pentru a se ajunge la un acord.

Te-ar mai putea interesa și
Unde este cel mai bun restaurant din lume
Unde este cel mai bun restaurant din lume
Restaurantul Asador Etxebarri din Atxondo, Spania, a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume în clasamentul The World's 50 Best Restaurants, ale cărui rezultate au fost anunţate la Lima, în......
Bateriile de stocare a energiei din Bulgaria spulberă toate recordurile mondiale. Au peste 6 GW cu 19 GWh și au pus inclusiv stocare de opt ore
Bateriile de stocare a energiei din Bulgaria spulberă toate recordurile mondiale. Au peste 6 GW cu 19 GWh și au pus inclusiv ...
Raportat la dimensiunea sistemului său electric, la vârfurile de consum, la populație și la economie, Bulgaria are de ...
200 de milioane de euro pentru un nou spital de copii în România. Unde e și cine va beneficia
200 de milioane de euro pentru un nou spital de copii în România. Unde e și cine va beneficia
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, sâmbătă, la Cluj, că proiectul de construire a Spitalului Clinic ...
Cum a ajuns o familie din Gherla să producă ulei de măsline într-o zonă specială din Grecia. Vânzări de zeci de tone anual
Cum a ajuns o familie din Gherla să producă ulei de măsline într-o zonă specială din Grecia. Vânzări de zeci de tone ...
Un hectar de livadă de măslini din soiul Koroneiki, cultivate în regiunea Messara din sudul insulei Creta, costă între ...