Bursa a stagnat în prima parte a şedinţei, pe un rulaj susţinut în principal de acţiunile FP

Bursa de la Bucureşti a stagnat în prima parte a şedinţei de luni, într-o piaţă unde investitorii s-au orientat şi spre alte acţiuni lichide, iar tranzacţiile cu titlurile Fondului Proprietatea (FP) au asigurat mai mult de jumătate din lichiditate.
Economica.net - lun, 18 nov. 2013, 11:41
Bursa a stagnat în prima parte a şedinţei, pe un rulaj susţinut în principal de acţiunile FP

Piaţa a fluctuat foarte uşor încă din primele minute de tranzacţionare, iar atenţia investitorilor a fost direcţionată în principal pe acţiunile Fondului Proprietatea, după finalizarea ofertei prin care FP a răscumpărat 4,35% din propriile titluri.

Pentru pachetul respectiv de acţiuni, Fondul a plătit 600 milioane lei (134,8 milioane euro), iar rezultatele ofertei au fost înregistrate luni în sistemul BVB înaintea deschiderii şedinţei.

După primele minute de tranzacţionare de luni, investitorii au început să se orienteze şi spre alte acţiuni de regulă lichide, însă cele mai ridicate volume de transfer au continuat să fie înregistrate de titlurile Fondului Proprietatea.

În prima parte a şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut foarte uşor, cu 0,11%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,95% peste nivelul de vineri.

Acţiunile Transelectrica (TEL) au consemnat cea mai vizibilă creştere din acest indice, de 4,43%, şi au ajuns la preţul de 14,6 lei, în cadrul unor tranzacţii de 786.000 de lei.

Indicele BET-FI, care include acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,19%.

În acelaşi timp, indicele BET-XT a crescut nesemnificativ, cu 0,07%, iar indicele extins BET-BK a urcat cu 0,52%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile Fondului Proprietatea au stagnat la 0,8 lei, pe un rulaj de 14 milioane lei (din care un deal de 1,6 milioane lei). Aceste titluri au asigurat mai mult de jumătate din tranzacţiile din prima parte a zilei, de 26 milioane lei (5,8 milioane euro).

Lichiditatea pieţei este de 2,3 ori peste rulajul din aceeaşi perioadă a şedinţei de vineri, de 11,4 milioane lei (2,5 milioane euro).

Înregistrarea rezultatelor ofertei de cumpărare derulată de Fondul Proprietatea a ridicat lichiditatea pieţei cu 600 milioane lei (134,8 milioane euro), la 626 milioane lei (140,6 milioane euro).

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au scăzut cu 0,53%, la 0,4486 lei, pe al doilea rulaj din piaţa principală, de 3,1 milioane lei. În şedinţa precedentă, aceste titluri au avansat cu 1,12%, revenind după ce miercuri şi joi au scăzut cumulat cu 6,66%, în urma informaţiilor că un investitor vrea să vândă 0,81% din titlurile companiei.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat joi seară că a vândut acţiunile pe care le deţinea la OMV Petrom, reprezentând 1,6% din totalul titlurilor, pentru care va încasa 385,6 milioane lei (86,6 milioane euro). Pachetul de acţiuni vândut este dublu faţă de cel scos iniţial la vânzare. BERD a vândut acţiunile la preţul de 0,42 lei, cu 12,09% sub cotaţia de marţi, dinaintea lansării plasamentului privat, şi cu 6,9% sub ultima cotaţie de miercuri a acţiunilor OMV Petrom.

Tranzacţiile efective au fost procesate vineri în sistemul bursei după închiderea pieţei principale.

Acţiunile Romgaz (SNG) au crescut cu 0,29%, la 34,2 lei, pe un rulaj de 1,2 milioane lei. În prima parte a şedinţei de la Bucureşti au fost transferate 35.682 de acţiuni Romgaz, iar pe piaţa de la Londra au fost rulate 27.878 de certificate de depozit (GDR) Romgaz.

Preţul de la Londra a crescut cu 0,97%, la 10,4 dolari (34,22 lei).

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, marile pieţe europene erau în creştere cu până la 0,5%. Pieţele au deschis ziua în scădere uşoară, însă apoi au revenit pe verde.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns a patra țară din Uniunea Europeană ca nivel al dobânzilor aferente datoriei publice plătite din PIB. Peste 3% din PIB-ul României se duce pe plata dobânzilor pentru salariile......
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație electorală complicată, agravată și de prețurile doarte mari la benzină
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație ...
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența artificială
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența ...
OpenAI, Anthropic şi Google DeepMind lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenţei ...