Bursa de la Bucureşti a rămas în creştere până la jumătatea sesiunii

Bursa de la Bucureşti a rămas în creştere, cu 1,47%, deşi marile pieţe europene au trecut pentru scurt timp pe minus, după ce randamentul obligaţiunilor de stat spaniole cu maturitatea la 10 ani a depăşit 7%, stabilind un nou nivel record de la introducerea monedei euro.
Economica.net - lun, 18 iun. 2012, 12:06
Bursa de la Bucureşti a rămas în creştere până la jumătatea sesiunii

La jumătatea zilei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în urcare cu 1,79%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu 0,84% peste nivelul de la finalul săptămânii trecute.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a crescut cu 1,47%.

Astfel, indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa cu 1,66%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Tranferurile totalizau 6,8 milioane lei (1,5 milioane de euro), uşor sub lichiditatea de la mijlocul sesiunii de vineri, de 4,6 milioane lei.

Singurele acţiuni cu rulaje de peste un milion de lei erau titlurile Fondului Proprietatea (2 milioane lei).

Bursele europene au fost volatile în prima parte a zilei, sentimentul pozitiv după rezultatul alegerilor din Grecia fiind risipit rapid din cauza temerilot legate de situaţia din Spania. Pentru scurt timp, pieţele au trecut pe minus, însă la ora transmiterii ştirii afişau creşteri uşoare, de până la 0,7%.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...