Bursa de la Bucureşti a revenit pe plus spre finalul sesiunii

BVB a revenit pe plus chiar la finalul sesiunii de joi, creşterea fiind susţinută de evoluţia de pe piaţa americană, întrucât investitorii se aşteaptă la noi măsuri de stimulare din partea Fed, după date sub aşteptări privind piaţa muncii.
Economica.net - joi, 14 iun. 2012, 15:45
Bursa de la Bucureşti a revenit pe plus spre finalul sesiunii

Piaţa a deschis ziua în creştere cu 0,34%, după care a început să scadă, cu până la 0,68%, influenţată de evoluţia pieţelor vest-europene, după ce randamentul obligaţiunilor pe zece ani ale Spaniei a urcat puternic joi, după retrogradarea ţării de către Moody’s, şi a depăşit pentru prima dată pragul psihologic de 7% care a forţat ţări precum Grecia să ceară ajutor financiar extern.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se situa cu 0,54% mai sus, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era în scădere cu 0,34%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în coborâre cu doar 0,08%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,31%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

„Având în vedere faptul ca indici BET si BET-FI au pierdut peste 20% faţă de maximele din luna martie, am putea considera situaţia actuală ca fiind oportună pentru cei care vor să achiziţioneze acţiuni la un discount mai mare decât ratele la depozite. Totuşi, din cauza incertitudinilor zonei euro, apetitul pentru risc al acestora este foarte redus. În consecinţă, un deznodământ fericit al alegerilor din Grecia de la sfarşitul săptămânii ar însemna o revigorare a volumelor tranzacţionate şi o calmare a pietelor. Este greu de anticipat pentru cât timp pieţele vor sta într-un punct de echilibru. Primul bailout al Greciei a marcat o revenire de câteva luni, iar bailout-ul Spaniei a adus un respiro de cateva ore de tranzacţionare”, a declarat pentru MEDIAFAX Radu Profeanu, broker la Tradeviile.

Potrivit brokerului de la Tradeville, investitorii ar trebui să vizeze în special acţiuni ale căror profituri operaţionale şi cifre de afaceri sunt în creştere şi care nu ţin cont de cicluri economice.

„Tradiţional sectorul energetic (Petrom) şi cel al utilităţilor (Transgaz, Transelectrica, Merck & Company-secţiunea ATS) sunt vizate de investitori în perioade de incertidudine economică. De aseamenea, este posibil să asistăm şi la o «fugă» a investitorilor către zona metalelor preţioase (aur, argint). Pentru evoluţii mai spectaculoase şi pentru o doza în plus de adrenalină, investitorii ar putea lua în considerare sectorul financiar”, a afirmat Profeanu.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 23,77 milioane lei ( 5,7 milioane euro), valoare de peste două ori mai mare decât rulajul şedinţei anterioare, de 9,63 milioane lei (2,16 milioane euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 13,8 milioane lei, operaţiunile cu titlurile FP asigurând 58% din lichiditatea pieţei. Cea mai mare parte din acţiuni a fost tranzacţionată prin cinci transferuri deal, în valoare cumulată de 9,55 milioane lei. Operaţiunile negociate au fost perfectate la 0,48 lei, cu 0,63% peste referinţă.

Pe piaţa principală, acţiunile au închis la acelaşi preţ, iar schimburile cumulau 4,3 milioane lei.

Tot pe piaţa Deal, au fost înregistrate şi patru transferuri negociate cu acţiunile SIF Moldova (5,29 milioane lei) şi unul cu titlurile Transelectrica (1,55 milioane lei).

„Prima veste pozitivă pentru piaţa autohtonă poate să vină de peste ocean, săptămâna viitoare, în urma raportului de la jumătatea trimestrului al doilea susţinut de Fed. Practic investitorii aştepta «unda verde» pentru o noua rundă de lichiditate (QE3), ceea ce ar aduce un nou flux de cash, care ar fi îndreptat către piaţa de capital”, consideră Profeanu.

Jucătorii nu au prezentat interes pentru tranzacţionarea acţiunile de pe Rasdaq nici joi, realizând trasferuri de doar 114.000 lei, aproape de lichiditatea de miercuri, de 110.000 lei.

Cele mai lichide au fost acţiunile Electroprecizia Săcele (ELZY), cu operaţiuni de 25.000 lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, pieţele vest-europene şi-au atenuat uşor din scăderile de la începutul zilei, investitorii anticipând un rezultat pozitiv al alegerilor generale care vor avea loc duminică în Grecia. Pieţele rămân însă tensionate, după date sub aşteptări privind piaţa americană a muncii.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...