C.N. A.P.M. S.A. a atribuit contractul pentru lărgirea drumului dintre Poarta 10 bis și Poarta 10 din Portul Constanța

Compania Națională Administrația Porturilor Martitime S.A. Constanța a anunțar joi că a semnat contractul de atribuie a lucrărilor pentru S-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția proiectului „Extinderea la 4 benzi a drumului de circulație existent între Poarta 10 bis și Poarta 10”.
Ion Dobreanu - J, 15 iul. 2021, 16:32
C.N. A.P.M. S.A. a atribuit contractul pentru lărgirea drumului dintre Poarta 10 bis și Poarta 10 din Portul Constanța

Investiția este finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

Contractul a fost atribuit, în urma unei proceduri de licitație deschisă, consorțiului format din Acvatot S.R.L., OMNI Construct Llogistic S.R.L., Sirius Proiectare Studii S.R.L. și Dimex-2000 Company S.R.L.. Valoarea contractului este de 33.686.881,60 de lei, fără TVA, iar durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, din care patru luni sunt rezervate proiectării.

Lucrarea înseamnă construirea unui drum cu patru benzi de circulație cu o lungime de 982 de metri, în incinta portului, un sens giratoriu adaptat la un trafic semnificativ de vehicule lungi cu remorci sau semiremorci și două bretele de acces ce vor reprezenta punctul de conexiune pe fiecare sens de circulație de acces intrare sau ieșire pe la Poarta 10 bis.

Citește și: https://www.economica.net/ministerul-transporturilor-a-semnat-contractul-pentru-finantarea-extinderii-la-patru-benzi-a-drumului-dintre-poarta-10-bis-si-poarta-10-din-portul-constanta_513126.html

Realizarea proiectului „Extinderea la 4 benzi a drumului de circulație existent între Poarta 10 bis și Poarta 10” va contribui la modernizarea infrastructurii portuare în vederea manipulării unui volum crescut de marfă, în condiții competitive, modernizarea și fluidizarea drumului de circulație existent între Poarta 10 bis și Poarta 10 care să reducă timpul de tranzitare al autovehiculelor către porțile de acces ale portului Constanța, în condiții de siguranță.

Investiția va contribui la creșterea eficienței operațiunilor de încărcare – descărcare a mărfurilor care sosesc sau părăsesc portul Constanța pe cale rutieră și va determina o creștere a capacității infrastructurii prin posibilitatea de a opera un volum mai mare de marfă într-un timp mai scurt, se specifică în comunicatul, C.N. A.P.M. S.A..

Te-ar mai putea interesa și
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul unui site al poliţiei din Philadelphia, acesta fiind unul dintre......
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...