Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente

Canada a anunţat miercuri că va oferi Cubei "imediat" 8 milioane de dolari canadieni (5,85 de milioane de dolari americani) sub formă de ajutor umanitar pentru achiziţionarea de alimente, informează EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 25 feb. 2026, 21:42
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente

Într-un comunicat, guvernul canadian a precizat că, în contextul agravării crizei energetice cu care se confruntă Cuba, oferă acest ajutor pentru „a extinde accesul la alimente şi nutriţie” pentru cubanezii aflaţi în situaţii vulnerabile.

Ottawa a explicat că fondurile vor fi livrate partenerilor „de încredere” prin intermediul Programului Alimentar Mondial şi al Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), ceea ce va asigura că ajutorul „ajunge direct la poporul cubanez”.

„Canada continuă să monitorizeze situaţia din Cuba şi menţine un contact strâns cu partenerii săi pentru a evalua şi a răspunde nevoilor în schimbare”, se arată în comunicat.

Şefa diplomaţiei canadiene, Anita Anand, a afirmat miercuri, în declaraţii pentru presă, că Ottawa nu a discutat cu Washingtonul despre distribuirea acestui ajutorul umanitar Cubei.

„Aceasta este politica externă a Canadei şi ne concentrăm asupra situaţiei umanitare”, a afirmat ea.

Anterior, în comunicatul care informa despre ajutorul umanitar, ministrul canadian a spus că „în timp ce poporul cubanez se confruntă cu dificultăţi importante, Canada este solidară şi oferă ajutor specific pentru a răspunde nevoilor urgente”.

Canada este principala sursă de turişti pentru Cuba. În 2025, aproximativ 754.000 de canadieni au ales ţara caraibiană ca destinaţie turistică, cu 12,4% mai puţin decât în 2024, conform datelor oficiale furnizate de Havana.

Însă după blocada energetică impusă de SUA, companiile aeriene canadiene au fost obligate să îşi suspende zborurile către insulă din cauza lipsei de combustibil pentru aviaţie, ceea ce reprezintă un impact semnificativ asupra economiei cubaneze.

Te-ar mai putea interesa și
Luca Niculescu: Trebuie să repornim motoarele economiei. Guvernul pe care îl conduc are ca obiectiv principal să aducă bani în ţară
Luca Niculescu: Trebuie să repornim motoarele economiei. Guvernul pe care îl conduc are ca obiectiv principal să aducă ...
Premierul Luca Niculescu a declarat luni, după o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri, că obiectivul principal al Guvernului este atragerea de bani la buget şi în economie, fără a......
Marea Neagră a devenit cea mai periculoasă rută maritimă din lume, moartea e mai prezentă aici decât în strâmtoarea Ormuz. 570 de nave au fost lovite doar în acest an
Marea Neagră a devenit cea mai periculoasă rută maritimă din lume, moartea e mai prezentă aici decât în strâmtoarea ...
Financial Times arată că Marea Neagră este acum cea mai periculoasă zonă maritimă din lune, pe fonul atacurilor asupra ...
Diana Novac este noul director de resurse umane al Flanco. Anterior ea a deținut funcții de conducere la DP World și Sezamo
Diana Novac este noul director de resurse umane al Flanco. Anterior ea a deținut funcții de conducere la DP World și Sezamo
Retailerul de electrocasnice Flanco a anunțat astăzi că a numit-o pe Diana Novac în funcția de director resusrse umane. ...
Moneda braziliană și Bursa din Sao Paolo s-au prăbușit după realegerea surprinzătoare a președintelui Lula da Silva
Moneda braziliană și Bursa din Sao Paolo s-au prăbușit după realegerea surprinzătoare a președintelui Lula da Silva
Realul brazilian s-a prăbuşit luni în urma realegerii surprinzătoare a preşedintelui de stânga Luiz Inacio Lula da ...