Carrefour intră cu discounterul Supeco în județul Vaslui. Rețeaua ajunge la 28 de unități

Carrefour România a deschis al doilea Supeco de anul acesta, în Bârlad, ajungând astfel la o rețea națională de 28 de magazine ale formatului de discounter.
Alina Stanciu - J, 15 sept. 2022, 11:40
Carrefour intră cu discounterul Supeco în județul Vaslui. Rețeaua ajunge la 28 de unități

Retailerul francez Carrefour a intrat cu brandul său hibrid Supeco, care combină atributele unui discounter cu cele ale unui magazina cash&carry, în județul Vaslui. Noua unitate, situată în Bârlad, comercializează aproximativ 5.000 de produse într-un spațiu comercial de peste 1.000 mp, suprafața totală a magazinului fiind de 1.400 de mp.

Magazinul Supeco este adresat atât familiilor, cât și micilor afaceri și oferă reduceri pentru volume mari la aproximativ jumătate din produse: cu cât crește numărul de produse cumpărate, cu atât prețul per bucată scade. Oferta este valabilă în cazul achiziționării a cel puțin două articole de același fel, produsele vizate fiind semnalizate la raft prin etichetele colorate.

Magazinul are 22 de angajați și funcșionează ca un punct de livrare pentru consumatorii care comandă prin aplicația BRINGO.

„Continuăm  să le oferim clienților noștri cel mai bun raport calitate-preț și cele mai bune soluții pentru sesiunile zilnice de cumpărături, acum cu noul magazin Supeco din Bârlad, al 28-lea din lanțul nostru de discount. Conceptul magazinelor Supeco vine în sprijinul consumatorilor cu promisiunea unor prețuri mai mici față de media pieței, completate de oferte zilnice și de avantaje pentru achizițiile unor volume mari,” a declarat Silviu Diaconu, Director Supeco.

Supeco completează rețeaua de peste 370 de magazine Carrefour cu formatul de discount, alături de magazinele Carrefour hipermarket, market și express.

Carrefour România operează în România prin patru entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operațional SRL și Supeco Investment SRL.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bogdan Clipici, numit Regional Manager Bolt for Business. Supervizează creșterea serviciilor corporate în România, Polonia și Ucraina
Bogdan Clipici, numit Regional Manager Bolt for Business. Supervizează creșterea serviciilor corporate în România, Polonia ...
Bolt anunță că l-a numit pe Bogdan Clipici în funcția de Regional Manager pentru dezvoltarea ofertei companiei pentru călătoriile de afaceri, supervizând creșterea comercială și......
De ce prețul țițeiului nu scade sub 100 de dolari barilul, chiar dacă livrările din Orientul Mijlociu au fost reluate la nivelurile dinainte de începerea războiului
De ce prețul țițeiului nu scade sub 100 de dolari barilul, chiar dacă livrările din Orientul Mijlociu au fost reluate ...
Cotația țițeiului Brent se menține la peste 100 de dolari, în pofida reluării fluxurilor de țiței din Orientul Mijlociu. ...
Prima întâlnire dintre Luca Niculescu şi reprezentanţii PSD va avea loc cel mai probabil joi (surse)
Prima întâlnire dintre Luca Niculescu şi reprezentanţii PSD va avea loc cel mai probabil joi (surse)
Premierul desemnat Luca Niculescu l-a contactat pe preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, iar cel mai probabil prima întâlnire ...
BNR va menține rata dobânzii de referință neschimbată cel puțin până în mai 2027 – estimare Ciprian Dascălu, BCR
BNR va menține rata dobânzii de referință neschimbată cel puțin până în mai 2027 – estimare Ciprian Dascălu, BCR
Se preconizează pe scară largă că BNR va menține rata dobânzii de referință neschimbată, la 6,50%, în cadrul ședinței ...