Carrefour preia modelul comercial Supeco, La Cocoș și Atac. Are sute de produse cu prețuri care scad în funcție de cantitate

Carrefour România introduce o campanie de reduceri de preț pe termen nelimitat la sute de produse esențiale și un mecanism cu reduceri progresive, un concept implementat deja în grup, în cadrul magazinelor hibrid Supeco, dar și de alți retaileri precum Supermarket La Cocoș și Atac by Auchan. Astfel, cu cât sunt achiziționate mai multe bucăți identice semnalizate la raft, cu atât prețul per bucată scade.
Alina Stanciu - mie, 17 iun. 2026, 14:06
Carrefour preia modelul comercial Supeco, La Cocoș și Atac. Are sute de produse cu prețuri care scad în funcție de cantitate

Carrefour România, unul dintre cei mai mari jucători pe piața comerțului alimentar, intră pe segmentul de piață creat de La Cocoș, Supeco și Atac (Auchan) oferind prețuri în cascadă, într-o campanie pe termen nelimitat în cadrul căreia produsele vizate se rotesc după o anumită perioadă, potrivit unui anunț al companiei.

Măsură de reducere a prețurilor este valabilă în toate hipermarketurile și într-o selecție de supermarketuri din țară. Aceasta completează ofertele deja existente, incluzând sute de produse esențiale și de larg consum ce nu lipsesc din coșurile de cumpărături ale românilor: produse alimentare, băuturi, cosmetice și întreținerea casei.

Pentru produsele incluse se aplică mecanismul reducerii progresive: cu cât sunt achiziționate mai multe bucăți identice semnalizate la raft, cu atât prețul per bucată scade. Produsele sunt dispuse în spații dedicate, semnalizate cu mesajul Reducem prețurile.

Spre exemplu, în oferta actuală a retailerului, valabil de astăzi până în data de 14.07,  prețurile scad și cu 20%, dacă se cumpără trei bucăți. Spre exemplu, pralinele de ciocolată Haidi pot fi achiziționate pentru 17,79 lei dacă se optează pentru o bucată sau pentru 15,99 lei dacă se iau două cutii. Un kg de orez Deroni costă 6,59 lei, 6,39 de lei sau 6,19 lei dacă se achiziționează una, două sau respectiv trei bucăți, în timp ce ketchupul Heinz costă de la 13,99 lei la 11,19 lei.

„Reducem prețurile pentru sute de produse pe termen lung pentru că ne dorim ca beneficiul să fie resimțit de clienți cât mai puternic. Protejăm puterea de cumpărare prin astfel de proiecte comerciale, devenite constante în strategia noastră, prin care oferim mai multă predictibilitate și stabilitate bugetelor de familie. Este responsabilitatea de retailer să satisfacem cât mai bine nevoile românilor: produse de calitate, locale sau internaționale, la prețuri avantajoase.” , declară Gilles Ballot, CEO Carrefour România.

Campania a fost gândită ca o inițiativă pe termen nelimitat în magazinele  Carrefour pentru a le oferi clienților prețuri avantajoase la articolele esențiale, fiind posibilă datorită parteneriatelor puternice ale retailerului cu principalii furnizori locali și internaționali, mai anunță compania.

  Reducerea se aplică automat la casa de marcat pentru produse precum:

  • Produse proaspete ambalate: lapte, iaurt și sana, brânză și cașcaval, sortimente de salam feliat, șuncă și alte mezeluri;
  • Băcănie: cafea, cereale, paste și orez, ulei de măsline, conserve, chipsuri și praline;
  • Băuturi: apă, băuturi carbogazoase și sucuri, bere, vinuri și spumante;
  • Cosmetice și întreținerea casei: vopsea de păr, deodorante, produse de igienă, detergenți și produse de curățenie, consumabile pentru casă;
  • Legume-fructe și măcelărie: legume, fructe, carne tocată și carne de pui.

Lista produselor ce vor beneficia de reducere progresivă este reînnoită lunar.

Inițiativa completează promoțiile deja existente ale retailerului din cataloagele săptămânale, programul de fidelitate Act for Good, cu 800 de produse reduse cu până la 40%, precum și diferite campanii sezoniere. Pentru a răspunde cât mai bine la nevoile românilor, lista produselor ce vor beneficia de reducere progresivă este reînnoită lunar, putând fi consultată în cataloagele online Carrefour.

Carrefour România operează 470 de magazine multi-format în 113 orașe. Retailerul este lider în e-grocery.

Citește și

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Renault a prezentat o dronă-concept care permite executarea de la distanță a misiunilor în zone cu risc
Grupul Renault a prezentat o dronă-concept care permite executarea de la distanță a misiunilor în zone cu risc
Renault Group și John Cockerill au prezentat Forefront Concept, o dronă terestră polivalentă telecomandată care deschide calea către noi capabilități de intervenție atât în domeniul......
Mişu Negriţoiu, înlocuit din conducerea băncii deţinute de Dan Ostahie, fondatorul Altex
Mişu Negriţoiu, înlocuit din conducerea băncii deţinute de Dan Ostahie, fondatorul Altex
Credex Bank, deţinută de Dan Constantin Ostahie, e condusă de Cătălin Răsvan Radu, desemnat în funcţia de preşedinte ...
HARTA Șase proiecte feroviare la granițele României. În ce stadiu se află și când vor fi gata
HARTA Șase proiecte feroviare la granițele României. În ce stadiu se află și când vor fi gata
Prioritățile României în materie de investiții feroviare se extind tot mai mult către conexiunile transfrontaliere, ...
Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027
Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat, marţi, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, ...