Carrefour se află în negocieri avansate pentru vânzarea afacerii sale din Taiwan

Grupul francez de distribuţie Carrefour SA este într-o fază avansată a discuţiilor privind vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la operaţiunile sale din Taiwan către partenerul local minoritar Uni-President Enterprises Corp., au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 22 mart. 2022, 16:30
Carrefour se află în negocieri avansate pentru vânzarea afacerii sale din Taiwan

Potrivit surselor, conglomeratul alimentar taiwanez Uni-President, care are drept de preemiţiune asupra pachetului de 60% din acţiunile subsidiarei din Taiwan a grupului francez Carrefour, şi firma europeană discută detaliile unei posibile tranzacţii, iar un acord ar putea fi anunţat în săptămânile următoare. Sursele adaugă însă că discuţiile continuă şi nu a fost luată o decizie finală iar alţi ofertanţi sunt şi ei interesaţi în aceste active.

„Abordăm această chestiune ca la carte. La momentul adecvat, toată lumea va fi informată”, a declarat la începutul acestei luni preşedintele Uni-President, Lo Chih-Hsien, atunci când a fost întrebat despre o posibilă tranzacţie.

Carrefour analizează încă de anul trecut o posibilă vânzare a subsidiarei sale din Taiwan şi a primit dovezi de interes din partea fondurilor Carlyle Group Inc., CVC Capital Partners şi a conglomeratului taiwanez Far Eastern Group. Potrivit surselor, operaţiunile din Taiwan ale Carrefour ar putea fi evaluate la cel puţin 1,9 miliarde de dolari.

Carrefour a deschis primul magazin din Taiwan în 1989, la doi ani după ce a înfiinţat un joint venture cu firma locală Uni-President. Între timp compania s-a extins la peste 320 de magazine iar Uni-President deţine în prezent aproximativ 40% din acţiunile subsidiarei Carrefour din Taiwan.

Grupul francez Carrefour şi-a restructurat în ultimii ani activele din întreaga lume. În 2019, grupul francez a vândut un pachet de 80% din acţiunile diviziei sale din China pentru 698 milioane de dolari către retailerul local Suning.com Co.

Grupul Carrefour are aproximativ 13.000 de magazine în peste 30 de ţări. Carrefour a încheiat anul 2021 cu 43 de hipermarketuri pe piaţa din România.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...