Președintele Venezulei, Nicolas Maduro, a fost capturat de forțele americane sâmbătă, după o operațiune militară a forțelor speciale ale SUA. Iar Donald Trump a spus că Statele Unite vor fi “foarte puternic implicate” în industria petrolieră din Venezuela în urma acestei operațiuni ”Avem cele mai tari companii petroliere din lume, cele mai mari, cele mai importante, şi vom fi foarte implicaţi în acest proces”, a declarat acesta.
Venezuela deține cele mai mari rezerve de petrol din lume, însă producția de țiței rămâne mult sub capacitatea potențială, din cauza managementului de stat, a lipsei investițiilor și a sancțiunilor, potrivit datelor oficiale, scrie Reuters.
Venezuela deține aproximativ 17% din rezervele globale, respectiv circa 303 miliarde de barili, devansând Arabia Saudită, liderul OPEC, potrivit Energy Institute din Londra.
Rezervele sale de petrol constau în principal în țiței greu din regiunea Orinoco, în centrul Venezuelei, ceea ce face ca producția sa să fie costisitoare, dar relativ simplă din punct de vedere tehnic, potrivit Departamentului Energiei al SUA.
Venezuela a fost membru fondator al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), alături de Iran, Irak, Kuweit și Arabia Saudită, și producea până la 3,5 milioane de barili pe zi în anii 1970, ceea ce reprezenta la acel moment peste 7% din producția globală de petrol.
Producția a scăzut sub 2 milioane de barili pe zi în anii 2010 și a fost, în medie, de aproximativ 1,1 milioane de barili pe zi anul trecut.
„Dacă evoluțiile vor conduce în cele din urmă la o schimbare reală de regim, acest lucru ar putea duce, în timp, la apariția unor volume suplimentare de petrol pe piață. Totuși, va fi nevoie de timp pentru ca producția să se refacă complet”, a declarat Arne Lohmann Rasmussen de la Global Risk Management.
Dacă schimbarea de regim va avea succes, exporturile Venezuelei ar putea crește pe măsură ce sancțiunile sunt ridicate și investițiile străine revin, a spus Saul Kavonic, analist la MST Marquee.
„Istoria arată că schimbările de regim impuse prin forță stabilizează rareori rapid oferta de petrol, Libia și Irakul oferind precedente clare și îngrijorătoare”, a declarat Jorge Leon, șeful analizei geopolitice la Rystad Energy.
Venezuela a naționalizat oficial industria petrolieră la 1 ianuarie 1976, printr-o lege adoptată în anul precedent, ca parte a planului economic condus de președintele Carlos Andrés Pérez.
Această măsură a transferat controlul asupra explorării, producției, rafinării și exportului de petrol de la companii străine către compania de stat Petróleos de Venezuela, S.A. (PDVSA)
Înainte de naționalizare, subsidiare ale unor multinaționale precum Exxon, Mobil sau Shell investiseră peste 5 miliarde USD în infrastructura petrolieră locală, deținând contracte de concesiune semnificative. Statul a achitat aproximativ 1 miliard de dolari ca compensație pentru activele expropriate ale firmelor străine.
După naționalizare, PDVSA a fost organizată ca o companie vertical integrată, responsabilă atât de extracție, cât și de rafinare și export, devenind ulterior cel mai mare angajator al țării.
Industria petrolieră venezueleană a înregistrat vârfuri în anii 1990, când producția a urcat spre 3,4–3,5 milioane de barili pe zi, înainte de declinul structural din anii 2000-2010.
În anii 1990, Venezuela a făcut pași pentru deschiderea sectorului către investiții străine. După alegerea lui Hugo Chavez în 1999, statul a impus ca PDVSA să dețină pachetul majoritar în toate proiectele petroliere. PDVSA a înființat mai multe asocieri în speranța creșterii producției, inclusiv cu Chevron, China National Petroleum Corporation, ENI, Total și compania rusă Rosneft.
Statele Unite au fost mult timp principalul cumpărător de petrol venezuelean, însă, după introducerea sancțiunilor, China a devenit principala destinație, poziție ocupată constant în ultimii zece ani. Exporturile s-au oprit după ce Donald Trump a anunțat, în decembrie 2025, o blocadă a tuturor navelor care intră sau ies din țară.
PDVSA deține, de asemenea, capacități semnificative de rafinare în afara Venezuelei, inclusiv compania CITGO din Statele Unite, un grup integrat de rafinare și distribuție cu trei rafinării în Statele Unite și o rețea de terminale și benzinării, considerat cel mai important activ extern al țării. PDVSA deține aproximativ 50% din Nynas AB, o companie de rafinare și marketing cu operațiuni în Suedia și Regatul Unit, în colaborare cu compania finlandeză Neste Oil și mai are participații la rafinării și terminale din zona Caraibelor.
Situația juridică este incertă, în special pentru Citgo, deoarece activele au fost supuse unor procese în SUA în cadrul restructurării datoriei Venezuelei și al executării unor creanțelor, ceea ce ar putea duce la schimbări ale controlului acestor active în viitor.
Importurile de carburanți ale Venezuelei au crescut în ultimii ani din cauza declinului producției interne și al capacității reduse de rafinare, ceea ce a forțat țara să achiziționeze mai multă benzină, motorină și diluanți pentru a-și acoperi nevoile de consum și pentru a produce sortimente de materii prime petroliere pentru export. În 2024, importurile de combustibil și diluanți au urcat la aproximativ 92.000 de barili pe zi, comparativ cu 60.000 bpd în 2023, majoritatea fiind asigurate prin schimburi autorizate cu partenerii de producție și clienții PDVSA.
În noiembrie 2025 importurile de țiței ușor și combustibil s-au dublat față de luna precedentă, ajungând la circa 167.000 bpd, comparativ cu aproximativ 74.000 bpd în octombrie 2025, pe fondul nevoii de nafta și diluanți pentru producția internă și export.