Câți bani au luat directorii Hidroelectrica, ultimii intrați în vizorul lui Bolojan. Suma e cu 7 cifre

Conducerea Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică, controlat de stat, are contracte de mandat, iar remunerația totală este compusă dintr-o parte fixă și una variabilă. În total, în 2025, șefii Hidroelectrica au ridicat fiecare 2.3 milione de lei, brut.
Mihai Nicuţ - mar, 05 mai 2026, 08:30
Câți bani au luat directorii Hidroelectrica, ultimii intrați în vizorul lui Bolojan. Suma e cu 7 cifre

2.302.861 lei. Aceasta este suma totală brută pe care au primit-o în 2025 cei trei membri care mai sunt acum în directoratul Hidroelectrica, Bogdan Badea (CEO interimar), Radu Constantin și Ianaș Rădoi, potrivit datelor prezentate de compania controlată 80% de stat dar listată la Bursa de Valori București.

Din cele 2,3 milioane de lei brut de fiecare, partea fixă este de circa 784.000 de lei, iar partea variabilă de aproape 1,52 milioane. Partea variabilă este acordată în funcție de îndeplinirea criteriilor de performanță din contractul de mandat.

De asemenea, ceilalți doi directori care și-au dat în sfârșit demisia toamna trecută în urma nemulțimirii Comisiei Europene referitor la procedura de selecție, CEO-ul Karoly Borbely și CFO-ul Marian Fetița, au primit și ei sume apropiate: 5670.000 indemnizația brută, la care se adaugă compensațiile plătite de companie pentru că oamenii au părăsit postul înainte de finalizarea mandatului, care se ridică la 1,58 miloane de lei.

Cei 2,3 milioane de lei brut anual reprezintă aproape 200.000 de lei brut pe lună, mai exact 191.905 lei. Asta înseamnă, la un curs de 5,1 lei pentru un euro, un venit lunar brut pentru un director al Hidroelectrica de 37.600 de euro. Sau undeva la 22.000 de euro net.

Conducerea Hidroelectrica a fost luată în vizor de Bolojan pe motiv că nu s-a preocupat de investiții și că a peferat să facă profit ca să-și ia bonusuri.

“V-aș da un alt exemplu de ce înseamnă să-ți bați joc de banul public nefăcând investiții. Gândiți-vă că Hidroelectrica în acești ani a făcut puține investiții. Au preferat să facă profituri, pentru că oricum apa în România curge de la deal la vale, deci trece prin hidrocentrale, prin baraje, în loc să facă investiții. Și gândiți-vă că dacă lângă fiecare baraj care este pe cursul apei, nu în zona montană, care trebuie să funcționeze, pentru că nu poți opri apa, am fi montat de un an-doi niște baterii de stocare, în așa fel încât toată producția între orele de la prânz să fie stocată, ar fi însemnat profituri mai mari pentru Hidroelectrica, și ar fi însemnat prețuri cu 20-30% mai mici pe piața de energie din România pentru cetățenii noștri.

Dar au preferat să ia bonusuri de performanță în fiecare an pentru profiturile pentru care nu s-au zbătut, de 150.000-180.000 de euro, pe lângă salariile mari pe care le au”, a spus Ilie Bolojan.

Hidroelectrica a anunțat dividende totale de 4 miliarde de lei, aferente exercițiului financir al anului trecut. 80% din bani merg la bugetul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Românii de la Viarom Construct au așernut asfalt noaptea pe secțiunea mega-viaductelor a turcilor de la Ozaltin
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Românii de la Viarom Construct au așernut asfalt noaptea pe secțiunea mega-viaductelor ...
Turcii de la Ozaltin au apelat la compania românească Viarom Construct pentru lucrări de asfaltare a secțiunii mega-viaductelor din Autostrada A3 Transilvania, potrivit unor imagini postate de......
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea: Italienii de la Salcef anunță că azi s-a redeschis circulația pe o linie modernizată de 9,5 kilometri
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea: Italienii de la Salcef anunță că azi s-a redeschis circulația pe o linie modernizată ...
Luni, 9 noiembrie, a fost redeschisă circulația feroviară pe firul 1 între Tileagd și Oșorhei, în urma renovării ...
Anunț oficial al One United,  unul dintre giganții români  din imobiliare. Au intrat în Miami, SUA. Ce partener are One
Anunț oficial al One United, unul dintre giganții români din imobiliare. Au intrat în Miami, SUA. Ce partener are One
Parteneriatul marchează intrarea companiei ONE pe piaţa imobiliară din Miami şi extinderea prezenţei sale în SUA, după ...
UPDATE ULTIMA ORĂ FOTO Directorul tehnic va fi înlocuit, se va face anchetă. Centrala de la Cernavodă s-a oprit iar, în această seară. Ce urmează și care este motivul
UPDATE ULTIMA ORĂ FOTO Directorul tehnic va fi înlocuit, se va face anchetă. Centrala de la Cernavodă s-a oprit iar, ...
În după amiaza zilei de astăzi, datele în timp real ale Transelectrica arată că România nu mai are producție nucleară. ...