Cazul fetiței decedate la stomatolog. Ministrul Rogobete: Eu nu am spus că nu aveau autorizaţiile în regulă, eu am spus că ce scria în documente nu se întâmpla în realitate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, că la unitatea stomatologică Crystal Dental Clinic din București, unde o fetiţă de 2 ani a decedat, nu existau elemente importante, minim necesare ca infrastructură, pentru a putea efectua anestezie generală în cazul intervenţiilor stomatologice, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 15 nov. 2025, 16:44
Cazul fetiței decedate la stomatolog. Ministrul Rogobete: Eu nu am spus că nu aveau autorizaţiile în regulă, eu am spus că ce scria în documente nu se întâmpla în realitate

„Şi cei la Constanţa au susţinut că aveau toate autorizaţiile în regulă. Eu nu am spus că nu aveau autorizaţiile în regulă, eu am spus că ce scria în documente nu se întâmpla în realitate. Adică mai exact în autorizaţie apăreau toate în regulă, iar în realitate nu existau elemente importante, minim necesare ca infrastructură, pentru a putea acorda anestezie generală în cazul intervenţiilor stomatologice”, a afirmat acesta într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, raportul Corpului de Control şi al Inspecţiei Sanitare de Stat din Ministerul Sănătăţii va fi finalizat luni.

„Luni voi avea raportul Corpului de Control şi al Inspecţiei Sanitare de Stat din Ministerul Sănătăţii finalizat şi atunci voi comunica, evident, care este rezultatul lor şi în ce direcţie voi merge din punct de vedere administrativ, dar nu omiteţi că acolo este şi o anchetă a Parchetului General în desfăşurare. Practic, noi vom preda către aceştia toate documentele”, a adăugat Rogobete.

Reprezentanţii clinicii stomatologice din Sectorul 3 al Capitalei, unde joi o fetiţă de 2 ani a murit în urma unei anestezii generale, au precizat că activităţile de sedare profundă, desfăşurate în ultimii ani, s-au realizat în cadrul unei unităţi care a funcţionat în baza autorizaţiilor şi avizelor necesare, eliberate de instituţiile competente.

”În urma informaţiilor apărute în spaţiul public în cursul zilei de vineri, dorim să formulăm câteva precizări, cu toată responsabilitatea şi cu deplin respect faţă de tragedia pe care o traversăm împreună cu familia îndurerată. Suntem profund marcaţi de cele întâmplate şi cooperăm integral cu autorităţile pentru clarificarea completă a situaţiei. Pentru corecta informare a publicului, menţionăm că activităţile de sedare profundă, desfăşurate de clinică în ultimii ani, s-au realizat în cadrul unei unităţi care a funcţionat în baza autorizaţiilor şi avizelor necesare, eliberate de instituţiile competente. De asemenea, în procesul de extindere a activităţii, clinica a investit în noi spaţii medicale şi echipamente moderne de sedare, iar procedurile de avizare şi autorizare pentru aceste spaţii sunt în desfăşurare, conform etapelor legale prevăzute. Aceste demersuri au fost cunoscute şi monitorizate de instituţiile abilitate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă”, au informat reprezentanţii clinicii, printr-un comunicat transmis sâmbătă.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că autorizaţiile la acea clinică nu au fost emise corespunzător, existând spaţii care nu respectă normativul şi legislaţia în vigoare cu privire la funcţionarea unui cabinet în care se asigură anestezie intravenoasă.

„Din datele preliminare pe care le am, lucrurile, din nou, nu stau foarte bine, în sensul în care autorizaţiile nu sunt emise corespunzător. Sigur, nu am încă un raport final, dar din ce ştiu de la echipa mea care se află la faţa locului, există spaţii care nu respectă normativul şi legislaţia în vigoare cu privire la funcţionarea unui cabinet în care se asigură anestezie intravenoasă, mă rog, anestezie generală în afara spitalului. Revin sau ajungem din nou la aceeaşi problemă pe care am avut-o şi pe care am spus-o acum câteva săptămâni în conferinţa de presă: avize emise ilegal, clinici private care funcţionează în afara legii, protocoale care nu sunt respectate şi, la finalul zilei, mor oameni”, spunea ministrul Sănătăţii.

Te-ar mai putea interesa și
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru construcția Dama Solar, un proiect fotovoltaic de 1,36 GWp din județul......
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția cu același număr de angajați
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția ...
Grupul belgian Puratos, lider pe piața europeană a ingredientelor pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, ...
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) ...