Ce avere are preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, vizat de procurorii DNA

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, vizat de ancheta DNA privind fapte de corupţie, are în conturi 605.000 de euro şi aproape 4,5 milioane de dolari, potrivit ultimei sale declaraţii de avere, consultată de Mediafax.
Economica.net - lun, 06 oct. 2014, 08:52
Ce avere are preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, vizat de procurorii DNA

Conform ultimei sale declaraţii de avere din iunie 2013, Aristotel Căncescudeţine în municipiul Braşov un teren intravilan de 2.500 de metri pătraţi, cumpărat în 2006 şi două case, de 360 metri pătraţi şi 70 metri pătraţi, prima construită în 2000 şi cealaltă moştenită în 2013.

Preşedintele CJ Braşov are un depozit bancar de peste 605.000 de euro şi alte trei în valoare totală de aproape 4,5 milioane de dolari. Cele patru depozite au fost deschise începând din anul 2006, într-unul dintre acestea fiind suma cea mai mare – 3.988.792 de dolari.

În anul fiscal anterior declaraţiei de avere, Căncescu a obţinut, ca preşedinte al CJ Braşov, 50.564 de lei, iar soţia sa, angajată la o firmă din Săcele, a avut venituri de 13.320 de lei.

Citeşte mai multe despre averea lui Căncescu pe Mediafax.

Aristotel Căncescu este vizat de DNA într-un dosar de corupţie în care luni dimineaţă au loc percheziţii atât la sediul Consiliului Judeţean Braşov, cât şi la locuinţa acestuia.

De asemenea, în această anchetă este vizat şi vicepreşedintele CJ Braşov Mihai Pascu (PC).

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că ancheta vizează modul în care CJ Braşov ar fi atribuit contracte către mai multe firme, una dintre acestea fiind SC Gotic SA, aparţinând deputatului PC Ion Diniţă, care este şi lider al PC Braşov.
Sursele judiciare citate spun că Aristotel Căncescu ar fi controlat întreaga activitate de atribuire a contractelor către firme ale unor apropiaţi ai conducerii Consiliului Judeţean Braşov.

Te-ar mai putea interesa și
BIPA, lanţ de magazine cu preţuri mici, concurentul dm, se extinde în ţară şi angajează
BIPA, lanţ de magazine cu preţuri mici, concurentul dm, se extinde în ţară şi angajează
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, a adus în România şi brandul său de drogherii BIPA. Compania Bipa Romania Drogherie, subsidiara......
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de ...
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, și-a capitalizat firma din România ...
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este de trei ori cât inflația. Cât aveți în plus și care e reversul medaliei
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este ...
Sumele deținute de cei peste 8,3 milioane de români cu contribuție obligatorie în sistemul de pensii administrate privat ...