CE: Livrările de gaze ruseşti nu au revenit la normal în România, Germania şi Italia

Livrările de gaze din Rusia au crescut, dar nu sunt încă la nivelul de dinainte de săptămâna trecută în România, Germania şi Italia, a declarat, luni, Marlene Holzner, purtător de cuvânt al CE.
Economica.net - lun, 06 feb. 2012, 13:45

„În unele state membre livrările de gaze din Rusia au crescut, dar nu sunt la nivelul de dinainte de săptămâna trecută. Este vorba despre România, Germania şi Italia”, a declarat Holzner.

Ea a spus însă că în ansamblu situaţia s-a îmbunătăţit la acest sfârşit de săptămână.

„Livrările de gaz din Rusia au revenit la normal în următoarele state europene: Bulgaria, Slovacia, Austria, Ungaria, Polonia şi Grecia”, a mai spus Holzner.

Ministerul Economiei anunţa sâmbătă că importurile de gaze, provenite de la Gazprom, sunt la nivelul solicitat de România, astfel încât nu vor exista probleme în asigurarea alimentării cu gaze a consumatorilor.

Consumul de gaze din România a atins în ultimele zile valori record, depăşind 70 de milioane de metri cubi pe zi. Importurile reprezintă în această perioadă aproximativ 25% din consum, diferenţa fiind asigurată cu gaze din producţia internă şi depozite.

Gazprom a anunţat că nu poate asigura volumul mai mare de gaze pe care îl solicită Europa Occidentală din cauza valului de frig, precizând că volumele prevăzute în contractele actuale vor fi respectate.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbări în conducerea Alumil România. Compania va avea din octombrie un nou director general
Schimbări în conducerea Alumil România. Compania va avea din octombrie un nou director general
Consiliul de Administrație al Alumil Rom Industry S.A. l-a numit pe Kleanthis Efkarpidis în funcția de director general și membru al Consiliului de Administrație, începând cu 9 octombrie 2026,......
Automobile Bavaria anunță oficial revenirea mărcii Lotus pe piața românească
Automobile Bavaria anunță oficial revenirea mărcii Lotus pe piața românească
Compania Automobile Bavaria, controlată de omul de afaceri Michael Schmidt, a anunțat oficial extinderea portofoliului ...
UDMR a finalizat propunerile de miniștri pentru guvernul condus de Siegfried Mureșan. Formațiunea ar urma să dețină trei portofolii
UDMR a finalizat propunerile de miniștri pentru guvernul condus de Siegfried Mureșan. Formațiunea ar urma să dețină ...
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare şi propunerile de miniştri ai formaţiunii pentru ...
Statele UE au ajuns la un acord pentru deblocarea a 6,6 miliarde de euro din ajutorul destinat Ucrainei
Statele UE au ajuns la un acord pentru deblocarea a 6,6 miliarde de euro din ajutorul destinat Ucrainei
Ţările membre ale Uniunii Europene s-au pus de acord să deblocheze 6,6 miliarde de euro (7,5 miliarde de dolari) din fondurile ...