Ce a păstrat Berlusconi din biroul de prim ministru?

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a luat cu el două cadouri miercuri, cu o zi înainte să-şi goleasca biroul definitiv– o sabie din Kazakhstan şi un vas Ming din China.
Economica.net - mie, 16 nov. 2011, 14:52

Miliardarul a ales aceste două obiecte din sutele de cadouri pentru că aveau o valoare sentimentală deosebită, potrivit France24.

Când a primit vaza acesta i-a şocat pe demnitari prefăcându-se că o scapă. Berlusconi le-a zis apoi celor prezenţi că: „Îmi plac florile de pe ea, dar data viitoare vreau una cu imagini din kamasutra” – o artă erotică care nu are nicio legătură cu China.

La Repubblica a relatat si că fostul premier a mai luat trei fotografii înrămate cu el împreună cu fostul preşedinte al SUA, George W. Bush, cu Benedict XVI şi cu Papa Ioan Paul al II. El a inapoiat şi numeroase tablouri extrem de scumpe împrumutate de la muzee.

Te-ar mai putea interesa și
Investiţiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)
Investiţiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)
Investiţiile anuale în centre de date, infrastructura din spatele sistemelor de Inteligenţă Artificială (AI), vor creşte la nivel global de la un nivel estimat la 560 de miliarde de dolari, în......
Siegfried Mureșan spune că obictivul lui e să scadă TVA la 19%
Siegfried Mureșan spune că obictivul lui e să scadă TVA la 19%
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a delcarat că obiectivul lui e să scadă cota de TVA la loc la 19% imediat ce țara ...
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se va întâlni cu Trump, în SUA, în această săptămână
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se va întâlni cu Trump, în SUA, în această săptămână
Beijingul a confirmat luni vizita de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping în SUA săptămâna aceasta, precum şi obiectivul ...
Amendă de 403 milioane de euro pentru Google, de la UE: nereguli în tratarea datelor de localizare
Amendă de 403 milioane de euro pentru Google, de la UE: nereguli în tratarea datelor de localizare
Comisia pentru Protecţia Datelor din Irlanda (DPC) a anunţat luni că a amendat Google cu 403 milioane de euro pentru nereguli ...