CE propune prelungirea cu doi ani a obiectivelor privind gradul de umplere al depozitelor de gaze, deși există obiecții ca favorizează creșterea prețurilor

Comisia Europeană a propus miercuri prelungirea, pentru încă doi ani, a obiectivelor referitoare la gradul de umplere a depozitelor de gaze, în pofida îngrijorărilor exprimate de unele state membre că aceste obiective sunt de vină pentru creșterea prețurilor la gaze, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 05 mart. 2025, 13:57
CE propune prelungirea cu doi ani a obiectivelor privind gradul de umplere al depozitelor de gaze, deși există obiecții ca favorizează creșterea prețurilor

După criza energetică din 2022, Bruxelles a impus statelor membre UE ținte obligatorii privind facilitățile de stocare a gazelor, pentru a avea o rezervă în cazul unor noi șocuri de aprovizionare. Principalul obiectiv este un grad de umplere de 90% a facilităților subterane de stocare din UE până la 1 noiembrie, cu ținte intermediare în februarie, mai, iulie și septembrie. Sistemul urmează să expire în decembrie 2025.

Propunerea formulată miercuri de Executivul comunitar prevede menținerea, până în 2027, a obiectivului conform căruia depozitele de gaze trebuie să fie pline în proporție de 90%, până la data de 1 noiembrie a fiecărui an, plus o serie de ține intermediare de-a lungul anului. Însă propunerea Comisiei va trebui negociată și aprobată de țările UE și Parlamentul European.

Conform propunerii Comisiei Europene, obiectivul pentru data de 1 noiembrie va rămâne obligatoriu, însă țintele intermediare vor deveni orientative, ceea ce în mod tradițional în legislația UE înseamnă că nu vor fi obligatorii.

„Aceste obiective sunt orientative și ar trebui să permită umplerea depozitelor într-o modalitate care oferă suficientă flexibilitate pentru participanții de pe piață de-a lungul anului”, a informat Executivul comunitar.

În ultimele săptămâni, subiectul prelungirii acestor obiective a creat diviziuni în rândul țărilor membre, în condițiile în care Germania și Țările de Jos au cerut Bruxelles-ului să relaxeze termenele limite stricte cu privire la umplerea depozitelor de gaze. Aceste țări au de gând să obțină o mai mare flexibilitate, în cursul viitoarelor negocieri cu Parlamentul European pentru finalizarea obiectivelor. Potrivit acestor țări, obiectivele obligatorii ale UE semnalează pieței faptul că clienții europeni sunt obligați să cumpere gaze, ceea ce împinge în sus prețurile și creează o notă de plată consistentă pentru țările cu mari depozite subterane de gaze.

Luna trecută, prețurile de referință la gaze natural în Europa au atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei premierului Ali al-Zaidi în SUA
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei ...
Irakul a semnat 48 de acorduri şi parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului său Ali al-Zaidi în SUA, a anunţat duminică biroul său,......
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Lucrările de modernizare a secțiunii sudice din Centura București - cuprinsă între DN5/Jilava și A1/Chiajna lot II ...
Schimbare importantă la eMAG. Ce apare acum la plata comenzilor
Schimbare importantă la eMAG. Ce apare acum la plata comenzilor
eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay, soluția națională complet digitală ...
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre solicitările sale anterioare, dar că în continuare conține prevederi care diminuează veniturile
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre ...
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România susţine că proiectul legii salarizării publicat vineri de Ministerul ...