Ce spune Casa Naţională de Pensii despre pensiile persoanelor care au venituri din drepturi de autor

Casa Naţională de Pensii Publice a comunicat, la solicitarea ECONOMICA.NET, răspunsuri la întrebări stringente referitoare la modul în care se stabileşte pensia pe care o vor obţine persoanele care realizează venituri din drepturi de autor. 
Cristina Şomănescu - mar, 30 ian. 2018, 22:03
Ce spune Casa Naţională de Pensii despre pensiile persoanelor care au venituri din drepturi de autor

Persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de autor sunt contribuabili ai sistemului public de pensii, în condiţiile Legii nr. 227 din 2015. În cazul acestor persoane, Legea nr. 263 din 2010 privind sistemul unitar de pensii publice – cu modificările şi completările ulterioare – nu cuprinde prevederi speciale în ceea ce priveşte calculul stagiului de cotizare, al punctajului mediu şi al cuantumului pensiei pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii, au spus oficialii Casei Naţionale de Pensii Publice la solicitarea Economica.

Economica: Cum se stabileşte stagiul de cotizare la pensii în cazul persoanelor care lucrează în baza contractelor de cesiune de drepturi de autor?

Stagiul de cotizare în sistemul public de pensii pentru persoanele care realizează venituri din drepturi de autor se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat şi plătit contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, a spus pentru Economica.net Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Economica: Cum se stabileşte punctajul lunar pentru cei cu venituri din drepturi de autor?

Punctajul lunar aferent pensiei se calculează prin raportarea câştigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, potrivit articolului 96, alineatul 2 din Legea nr. 263 din 2010, ne-a răspuns CNPP.

Economica: Cum se stabileşte punctajul mediu anual realizat de persoanele cu venituri din drepturi de autor?

Calculul punctajului mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte, rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului, la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut la anexa 5 din Legea nr. 263 din 2010, ne-au explicat oficialii Casei Naţionale de Pensii.

Economica: Cum se stabileşte pensia pe care o încasează efectiv persoana cu venituri din drepturi de autor?

Cuantumul pensiei persoanei cu venituri din drepturi de autor se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual, care a fost realizat de asigurat, cu valoarea unui punct de pensie, potrivit articolului 94, alineatul 1 din Legea nr. 263 din 2010, ne-a răspuns CNPP.

Te-ar mai putea interesa și
Curent electric gratuit la anumite ore: Ce s-a întâmplat cu facturile românilor care au primit energie cu 0 lei de la PPC
Curent electric gratuit la anumite ore: Ce s-a întâmplat cu facturile românilor care au primit energie cu 0 lei de la ...
PPC Energie, unul dintre marii furnizori de energie electrică ai populației, a derulat în perioada iunie-septembrie un program - pilot în care 5.000 de clienți au primit energie activă......
Anunţ pentru bucureşteni, restricţii de trafic. Lucrări la intersecţii aglomerate din Capitală – Ce linii STB sunt afectate (anunţ PMB)
Anunţ pentru bucureşteni, restricţii de trafic. Lucrări la intersecţii aglomerate din Capitală – Ce linii STB ...
Intersecţia Calea Rahovei - Şoseaua Progresul este modernizată, lucrările vizând schimbarea căii de rulare a tramvaielor ...
Afacerile din România în ultimii 17 ani: profitul cumulat al firmelor din ţară a crescut de aproape 5 ori
Afacerile din România în ultimii 17 ani: profitul cumulat al firmelor din ţară a crescut de aproape 5 ori
Un studiu bazat pe datele din platforma Termene.ro arată evoluția mediului de afaceri local în perioada 2008-2025, oferind ...
Autostrada Moldovei A7: A fost semnat contractul de concesiune pentru noi benzinării care vor include și primele parcări securizate pentru camioane
Autostrada Moldovei A7: A fost semnat contractul de concesiune pentru noi benzinării care vor include și primele parcări ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunță vineri ...