Cea mai grea iarnă din Bucureşti: Marele viscol din 1954 GALERIE FOTO

Iarna aspră a revenit de marţi noapte în mai multe regiuni, îndeseobi în est şi în sud unde ninsorile abundente şi viscolul puternic au impus codul galben şi  portocaliu până în joi seară, după care ne aşteaptă câteva nopţi şi dimineţi geroase, mai ales în centru, în est, dar şi în sud. Cea mai grea iarnă prin care a trecut Capitala a fost însă în 1954, când bucureştenii au devenit prizonierii marelui viscol.
Economica.net - mie, 25 ian. 2012, 16:35

Chiar şi aşa, nu avem parte de o iarnă foarte grea, aşa cum s-a întâmplat de mai multe ori, în anii trecuţi. Cea mai grea iarna  din sudul României, spre exemplu, a fost cea din 1953-1954.

Prin frecvenţa şi violenţa episoadelor de viscol, dar şi prin abundenţa ninsorilor din acea iarnă au fost stabilite mai multe recorduri meteorologice, între care se remarcă cel mai puternic viscol din ţara noastră, la începutul lunii februarie, când vântul în rafale a atins 126 km/h în Capitală.

„Marele Viscol”, aşa cum a rămas în istorie prima săptămână din luna februarie a anului 1954, a încremenit Bucureştiul şi întreaga Românie. Troienele au ajuns atunci chiar şi la 5 metri înălţime în sud-estul ţării.

Tramvaiele au rămas înțepenite zile întregi în mormanele de zăpadă, iar militarii au fost cei care au lucrat zi şi noapte la deszăpezire. Tot atunci, au fost aduse şi primele maşini speciale de deszăpezire de la o uzină din URSS. Oamenii au ieşit în stradă ca să ajute la deszăpezire, fie că erau femei, funcţionari sau muncitori ai fabricilor din Bucureşti.

Meteorologii îşi amintesc însă de un viscol şi mai puternic, cel din 4-7 ianuarie 1966, când  viteza vântului în zona Iaşi s-a apropiat de 200 de km/h. Dacă în următoarele nopţi mercurul din termometre va coborî până spre minus 20 de grade Celsius, să ne amintim că au fost şi ierni mult mai geroase.

Se remarcă iarna 1941-1942, cea mai geroasă a secolului trecut, când la multe staţii meteo din ţară s-au înregistrat recorduri termice negative. De altfel, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 1942, temperatura a scăzut sub minus 30 de grade Celsius la 27 de staţii meteorologice, culminând cu minima absolută pe teritoriul României, minus 38, 5 grade celsius, datează de exact 70 ani şi o zi.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context politic și pe situația fiscal-bugetară
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegaţie a agenţiei internaţionale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la Bucureşti în contextul procesului de......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând din ianurie 2027
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând ...
Fondul Monetar Internaţional a anunţat joi că Isabel Schnabel, reprezentanta Germaniei în Comitetul Executiv al Băncii ...
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Țările Uniunii Europene au convenit miercuri să păstreze mai multe certificate CO2 excedentare în sistemul de comercializare ...